Gheţea: Vestea rea este că cei care-şi ţin banii pot avea dobânzi real negative, vestea bună e că cei care vor să dezvolte afaceri vor primi credite mai ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, crede că dobânzile la creditele pentru firme vor scădea în continuare, dar nu spectaculos FOTO Mediafax

Dobânzile pentru creditele acordate firmelor vor continua să scadă, însă nu „spectaculos“, în condiţiile în care şi bonificaţiile la depozite vor continua trendul descrescător, cu dobânzil real negative, apreciază Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank.

„Acum câteva săptămâni a fost o schimbare în piaţă la dobânzile pentru credite şi depozite, s-au mai reaşezat. Până în vară vor fi acţiuni mai agresive ale băncilor de prezentare a produselor de creditare pentru firme, bănuiesc că vor urma anumite reaşezări ale dobânzilor la credite, unele bănci practică încă dobânzi foarte înalte pentru companii“, a declarat Radu Gheţea.

El a arătat că pentru companii există deja credite cu dobânzi scăzute, precum cel în cadrul Fondului Româno-Elveţian, de circa 3,5%-4% sau finanţările din cadrul schemei guvernamentale de garantare cu 50%, unde dobânda este mult mai mică decât la împrumuturile clasice ale băncilor.

„IMM-urile se împrumută acum între 3%-4% şi 6-7%, văd o reaşezare în jos. Eu cred că trendul dobânzilor la credite va fi descrescător, însă scăderile nu vor fi spectaculoase“, a apreciat Gheţea.

În ceea ce priveşte dobânzile la depozite, care au ajuns real negative, condiţii în care clientul ar putea retrage din bancă mai puţini bani decât a plasat, Gheţea a admis că din acest punct de vedere există un dezavantaj pentru clienţi.

„Vestea rea este că cei care-şi ţin banii pot avea dobânzi real negative, vestea bună pentru cei care vor să dezvolte afaceri e că vor primi credite cu dobânzi mai mici, care încep cu 3 şi ceva la sută şi merg până la 6-7%“, a mai spus Gheţea.

Întrebat dacă şi-ar ţine economiile în aceste condiţii, Gheţea a răspuns afirmativ, precizând că ar păstra banii într-o bancă românească, întrucât sistemul bancar este solid şi stabil, situaţie în care există riscul dobânzilor real negative, dând exemplele sistemelor din Elveţia sau Japonia.


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/dobanzi-la-credite-i-depozite" target="_blank">View the story "Dobânzi la credite şi depozite" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi