Gheţea: Sistemul bancar din România se află într-o situaţie fără precedent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor

Situaţia sistemului bancar actual se află într-un moment special, fără precedent, şi vorbim aici atât despre găsirea soluţiilor de menţinere a sistemului într-o formă de sănătate şi stabilitate corespunzătoare, cât şi de a face faţă provocărilor, a declarat, joi, Radu Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), într-un forum de specialitate.

"Dacă ne referim la situaţia sistemului bancar actual, putem spune că ne aflăm într-un moment special, fără precedent. Vorbim aici atât de soluţii de menţinere a sistemului într-o formă de sănătate şi stabilitate corespunzătoare, cât şi la a face faţă provocărilor. Fiecare bancă încearcă să-şi adapteze programele de dezvoltare în concordanţă cu noile cerinţe — şi mă gândesc aici la cerinţe de ordin tehnic, de reglementare, dar nu numai legat de modalităţile de lucru, ci şi de modul în care se asigură o activitate în care riscul să fie supravegheat de o manieră mult diferită faţă de cea aplicată de curând. Avem de-a face cu cerinţe noi de la Autoritatea Europeană Bancară, de la Autoritatea de Supraveghere Europeană, într-o perioadă destul de scurtă, a unor cerinţe cu impact deosebit asupra activităţii ulterioare a sistemului bancar", a spus Gheţea.

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a organizat, joi, lucrările celei de-a X-a ediţii a Forumului National SEPA, eveniment la care au fost prezenţi reprezentanţi ai sistemului bancar din România. 

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), zona unică de plăţi în euro — SEPA — este o zonă geografică în care nu vor mai exista diferenţe între plăţile interne şi transfrontaliere în euro, în care clienţii vor fi capabili să efectueze şi să primească plăţi în euro în interiorul spaţiului european, la fel de sigur, rapid şi eficient ca în contextul naţional, folosind un cont unic şi un set de instrumente standardizate.

Proiectul SEPA, coordonat de European Retail Payments Board (ERPB), este realizat de sectorul bancar european sub conducerea Consiliului European al Plăţilor (EPC), sprijinit şi promovat de Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi băncile centrale din Uniunea Europeană. Pe lista ţărilor implicate în proiectul SEPA se află: statele membre ale Uniunii Europene, statele zonei euro (Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania şi Slovenia), statele zonei non-euro (Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie), statele membre ale Spaţiului Economic European (European Economic Area — EEA) — Islanda, Liechtenstein, Norvegia, precum şi Elveţia şi Monaco.

SEPA se va extinde şi în alte teritorii, considerate parte a Uniunii Europene, potrivit articolului 299 din Tratatul de la Roma: Martinica, Guadalupe, Guiana Franceză, Reunion, Gibraltar, Azore, Madeira, Insulele Canare, Ceuta şi Melilla şi Insulele Aland.

În România, proiectul de implementare a SEPA este coordonat de ARB, organism care reprezintă comunitatea bancară naţională în cadrul Consiliului European al Plăţilor şi care şi-a asumat rolul de autoritate de guvernanţă a Schemelor naţionale de plată de tip SEPA RON.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie