GFR nu mai este interesat de preluarea companiei feroviare din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asocierea formată din Grup Feroviar Român (GFR) şi compania americană Watco Cos LCC s-a retras de la licitaţia pentru preluarea companiei feroviare naţionale din Grecia, Trainose, relatează siteul ekathimerini.com.

Termenul limită de depunere a ofertelor se apropie, iar în cursă au rămas trei companii, Cosco Pacific, listată la Hong Kong, Russian Railways, care a revenit în competiţie  şi Trenitalia, care şi-a exprimat interesul pentru prima oară pentru a participa la licitaţie susţin sursele publicaţiei elene.

Retragerea Watco Cos LLC este definitivă, chiar dacă americanii au fost interesaţi la prima licitaţie pentru Trainose. Şi francezii de la SNCF s-a abţinut de la participarea la licitaţie,  chiar dacă şi-au exprimat iniţial interesul pentru compania de cale ferată din Grecia.

Prezenţa celor trei posibili ofertanţi temperează îngrijorarea fondului elen de stat TAIPED, care se ocupă de vânzări de active, în condiţiile în care la un moment dat singura parte interesată rămasă în cursă era Cosco, arată News.ro.

„A reapărut interesul după evoluţiile apărute la Piraeus Port Authority (OLP) şi măsurile luate pentru privatizarea acesteia“, a explicat un oficial al TAIPED. El şi-a exprimat totodată speranţa că va exista o concurenţă reală pentru Trainose.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor iniţiale de achiziţie integrală a Trainose expiră pe 21 martie. Ofertele angajante de preluare ar trebui să fie depuse până pe 26 aprilie.

Progresele înregistrate în cazul Trainose ar trebui să genereze interes şi pentru vânzarea companiei de întreţinere a vagoanelor Rosco, iar TAIPED intenţionează să stabilească termenul limită pentru oferte în aceeaşi zi ca pentru Trainose.

Al treilea program de asistenţă financiară obţinut în iulie de Grecia, în valoare de 85 de miliarde de euro, prevede un program masiv de privatizare. Banii obţinuţi vor fi folosiţi la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor şi pentru finanţarea investiţiilor. În ultimii cinci ani Grecia a obţinut din privatizări 3,5 miliarde de euro, mai notează News.ro.

Preşedintele Agenţiei de Privatizare din Grecia, Stergios Pitsiorlas, a anunţat în octombrie anul trecut că Grecia vrea să obţină, în acest an, 3,5 miliarde de euro din vânzarea activelor de stat, inclusiv a celor mai mari porturi ale ţării, iar Grup Feroviar Român va licita, în parteneriat cu firma americană Watco, pentru compania de cale ferată Train OSE.

Compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câştigătoare, în urmă cu trei ani, în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni, dar tranzacţia nu a fost finalizată deoarece unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu s-a pronunţat până la termenul limită.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”