GfK: Creşterea economică nu-i face pe români mai optimişti. Sunt mai reticenţi decât în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul anului 2018, consumatorii nu au mai redobândit încrederea în economie pe care au avut-o în 2017. Românii au devenit reticenţi pe fondul tensiunilor de pe piaţa monetară (creşterea ROBOR) şi a situaţiei economice incerte. Prin urmare, indicatorul Climatului de Consum măsurat de GfK este încă negativ, situat în zona de pesimism (-20.7).

La nivelul Uniunii Europene, consumatorii sunt preocupaţi de scăderea nivelului de trai - protestele "Vestelor Galbene" din Franţa sau manifestările împotriva rasismului din Italia, creşterea preţului petrolului şi Brexit – evenimente care au dus la coborârea indicelui de încredere până la -6.

Indicatorul privind încrederea consumatorilor români este determinat de previziuni pesimiste la majoritatea capitolelor. Doar 11% cred într-o evoluţie pozitivă a economiei şi în acelaşi procent se aşteaptă ca rata şomajului să scadă în următorul an. Cu toate acestea, românii arată ceva mai mult optimism atunci când vine vorba despre aşteptările privind situaţia propriilor finanţe. Aproape un sfert dintre ei au încredere că aceasta va arăta mai bine, faţă de 19% anul anterior. 

Chiar dacă piaţa FMCG şi cea electro-IT au marcat creşteri în 2018*, consumatorii se arată reticenţi când vine vorba despre achiziţia bunurilor de folosinţă îndelungată pe viitor. Pentru anul 2019, 4 din 10 români (42%) declară că îşi vor micşora bugetul pentru achiziţii precum mobilă, maşină de spălat, etc., aproape la fel de mulţi fiind cei care spun că îşi vor menţine constant bugetul pentru astfel de achiziţii (41%). Doar 10% dintre români şi-au exprimat intenţia de a investi mai mult decât până acum.

Dintr-o perspectivă mai largă, consumul casnic de bunuri de larg consum va fi menţinut în continuare de creşterea venitului disponibil al populaţiei, un impact care poate fi compensat de înăsprirea termenilor de creditare.

Rezultatele provin din studiul GfK Omnibus, realizat prin metodologia TAWI (interviuri realizate pe tabletă), pe 1020 respondenţi, reprezentantiv la nivel naţional.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC