Germania acuză SUA că vând gazele la preţuri „astronomice”

0
Publicat:

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a reproşat miercuri mai multor ţări, în primul rând SUA, că vând la preţuri foarte ridicate gazele care le înlocuiesc pe cele din Rusia, transmite AFP.

Gazul rusesc reprezenta 55% din importurile Germaniei, Foto: EPA-EFE

,,Anumite ţări, chiar prietene, obţin adesea preţuri astronomice", a declarat oficialul într-un interviu acordat ziarului regional Neue Osnabruecker Zeitung. 

,,Asta creează o problemă", a apreciat oficialul, adăugând că a cerut Comisiei Europene să ,,discute" cu statele respective.

După ce a invadat Ucraina şi a fost sancţionată de Occident, Rusia a redus mai întâi semnificativ livrările de gaz către Germania, iar la începutul lui septembrie le-a sistat. Înainte de conflictul din Ucraina, gazul rusesc reprezenta 55% din importuri.

Prin urmare, Berlinul a fost nevoit să îşi diversifice furnizorii şi a crescut considerabil volumul achiziţiilor de gaze naturale lichefiate (GNL), mult mai scumpe. La fel au procedat şi alte ţări europene, orientându-se în special către Statele Unite, iar ponderea GNL americane în importurile europene respective a crescut de la 28% anul trecut la 45% în prezent.

Habeck s-a referit deci în primul rând la furnizorii americani, reamintind că ,,Statele Unite au făcut apel la noi când au explodat preţurile petrolului" şi apreciind că ,,o astfel de solidaritate ar fi utilă şi pentru amortizarea preţurilor gazelor".

În primăvară, când preţurile la petrol erau în creştere, Statele Unite au făcut apel la rezerva strategică naţională pentru a reduce presiunea asupra pieţelor, iar aliaţii lor din Agenţia Internaţională pentru Energie au sprijinit acest efort, menţionează AFP.

Germania cere de asemenea Uniunii Europene să îşi coordoneze achiziţiile de gaze, pentru a obţine preţuri mai scăzute. Ministrul citat a afirmat că UE trebuie ,,să îşi pună în comun puterea pe piaţă şi să orchestreze un comportament de achiziţii inteligent şi sincronizat (...) astfel încât diferitele state din Uniune să nu liciteze unele împotriva altora".

Berlinul a anunţat săptămâna trecută un plan de asistenţă în valoare de 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţului la gaze atât pentru populaţie, cât şi pentru economia germană. Iniţiativa a fost criticată de alte ţări europene, în special de Franţa şi Italia, care au acuzat Germania că acţionează de una singură.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul