Gerea şi-a adus aminte:„ Reducerea găurilor negre din complexurile energetice este un obiectiv prioritar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărbunele este indispensabil pentru asigurarea consumului de energie în perioadele de secetă sau ger extrem

Reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la complexurile energetice, generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contractele dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat, reprezintă un obiectiv prioritar, a declarat joi, la Târgu Jiu, Andrei Gerea, ministrul Energiei.

„Evident, va fi nevoie de restructurări, de investiţii, pentru ca minele să respecte standarde de mediu şi securitate şi cel puţin un nivel minim de rentabilitate. Este ceea ce încercăm să facem atât la Complexul Energetic Oltenia, cât şi la Hunedoara. Un obiectiv prioritar este şi reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la aceste complexuri generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contracte dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat“, a spus Gerea.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Gerea efectuează o vizită de lucru de două zile, 23-24 iulie, la Complexul Energetic Oltenia în contextul implementării urgente a planurilor de restructurare, astfel încât acesta să devină rentabil şi competitiv pe piaţa de energie.

Cărbunele, vital în perioade de secetă

„Am venit să discutăm şi să stabilim împreună o strategie pentru Complexul Energetic Oltenia pe care să o respectăm. Înţelegem cât de importantă este industria şi sectorul de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Suntem în discuţii cu Comisia Europeană şi încercăm să îi convingem pe cei de acolo să accepte condiţii mai bune pentru cărbune. Sperăm să obţinem o altă abordare, pentru că, din punctul nostru de vedere este clar vorba de securitate energetică, iar rolul cărbunelui nu poate fi pus la îndoială“, a subliniat Andrei Gerea , prezent la Exploatarea de Carieră Motru.

Gerea a precizat că în contextul unei veri caniculare şi lipsite de precipitaţii suficiente este extrem de importantă asigurarea alimentării cu energie, ceea ce impune un mix energetic echilibrat.

„Situaţia actuală impune necesitatea asigurării unui mixt energetic echilibrat, motiv pentru care am insistat pe găsirea unor soluţii pentru menţinerea activităţii în zonele de exploatare minieră. Producţia hidro de energie electrică a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Debitul Dunării şi al râurilor din toată ţara este în scădere, avem o scădere a producţiei şi în zona de energie eoliană. Conform previziunilor ANM, această perioadă cu precipitaţii scăzute şi fără vânt se poate prelungi. În acest context, rămânem cu energia nucleară şi cea pe cărbune.

Devine evident că trebuie să depunem eforturi pentru menţinerea activităţii miniere care să ne ofere garanţia unui sistem echilibrat, astfel încât securitatea energetică a României să nu fie afectată. În astfel de momente cred că toată lumea înţelege care este importanţa cărbunelui nu doar pentru ţara noastră, ci pentru această zonă a Europei“, a menţionat ministrul Energiei.

Cel de-al doilea obiectiv al deplasării l-a constituit inspectarea Exploatării Miniere Roşiuţa, unde ministrul a fost informat cu privire la starea tehnică a instalaţiilor şi echipamentelor.

Astăzi, ministrul Energiei are planificate discuţii cu managementul societăţii, directorat şi sindicate în scopul găsirii de soluţii la problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia.

Compania a concediat recent 2.000 de angajaţi şi a externalizat alţi 1.000 prin cedarea carierelor Alunu şi Berbeşti către CET Govora. Societatea de stat a încheiat anul trecut cu o pierdere netă de 700 de milioane de lei, mare parte provenind din provizioane pentru creanţele neîncasate.

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală