Gazprom vrea să foreze în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruşii de la Gazprom Neft i-au spus premierului Emil Boc că vor să deţină benzinării şi să încheie noi concesiuni petroliere în România.

Reprezentanţii Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus, şi cei ai NIS, subsidiara lor din Serbia, s-au întâlnit ieri la Palatul Victoria cu premierul Emil Boc, căruia i-au spus  că vor să includă România în planul lor de a deveni o companie energetică importantă în sud-estul Europei.

„Reprezentanţii companiei i-au prezentat premierului intenţiile de dezvoltare în România, arătând că planurile includ investiţii în domeniul petrolier de câteva sute de milioane de euro până în 2015 şi crearea de aproximativ 500 de locuri de muncă", se arată într-un comunicat al Guvernului.

O strategie amplă de extindere

Surse din domeniu au declarat, pentru „Adevărul", că ruşii urmăresc să deţină benzinării în România şi să dezvolte cele patru perimetre petrolifere din vestul ţării pe care le deţin împreună cu firma canadiană East West Petroleum. Totodată, oficialii Gazprom Neft şi-au exprimat intenţia de a participa la licitaţii pentru concesionarea altor perimetre petrolifere pe teritoriul României.

De asemenea, ei doresc să investească în noi capacităţi energetice. „Cei de la NIS au o strategie amplă de extindere în regiune până în 2020. A fost o întâlnire de cunoaştere, pentru a ne arăta că planurile lor sunt serioase", au mai spus sursele citate.

La începutul lunii august, oficialii Gazprom Neft au declarat, pentru „Adevărul", că îşi doresc să se extindă în România prin subsidiara lor NIS din Serbia. „În prezent, evaluăm activele care ar putea fi interesante pentru noi, dar şi parteneriatele, inclusiv pe teritoriul României", au spus reprezentanţii diviziei petroliere a gigantului rus.

Cu două săptămâni înainte, oficialii Rompetrol spuseseră că au primit o scrisoare de intenţie de la NIS prin care sârbii îşi exprimau interesul de a prelua întregul lanţ de 450 de benzinării Rompetrol din România.

„Lipsa de interes din partea Rompetrol nu va afecta planurile noastre privind o posibilă intrare pe piaţa din România", au mai spus cei de la Gazprom Neft.

Totodată, în sectorul petrolier se mai vehiculează informaţiile potrivit cărora reprezentanţii Gazprom Neft şi NIS ar negocia cu Petrom achiziţia a peste 100 de benzinării ale companiei româneşti. Aceasta în contextul în care OMV şi-a propus, în strategia sa pe următorii 10 ani, să vândă benzinării şi active din rafinare de un miliard de euro până în 2014.

Oficialii Petrom au negat faptul că ar fi în negocieri cu ruşii.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete