Gazprom va plăti cu aproape 50% mai mult decât a estimat anterior pentru construcţia South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiunile de amplasare a conductelor pe fundul Mării Negre pentru construcţia gazoductului sunt programate pentru luna noiembrie, deşi construcţia pe uscat a fost suspendată FOTO TANJUG

Construcţia gazoductului South Stream, care presupune transportul de gaze naturale din Rusia, prin Marea Neagră, către ţările din sudul şi centrul Europei, va costa Gazprom cu 47% mai mult decât se estimase anterior, adică aproximativ 23,5 miliarde de euro, informează Novinite.

Alexander Ivannikov, directorul adjunct al Departamentului de Finanţe şi Economie al gigantului rus Gazprom, a anunţat că, potrivit noilor estimări, construcţia tronsonului din Marea Neagră creşte costul plătit de Gazprom de la 10 miliarde de euro la 14 miliarde de euro.

De asemenea, Gazprom va plăti pentru construcţia porţiunii de pe uscat a gazoductului 9,5 miliarde de euro, cu aproape 4 miliarde de euro mai mult decât a anticipat anterior.

Construcţia tronsonului care traversează Bulgaria se ridică la cel puţin 3,7 miliarde de euro, excluzând costul ţevilor, potrivit estimătilor South Stream Bulgaria.

Gazprom deţine 50% din South Stream Transport, care va construi gazoductul. Ceilalţi acţionari sunt grupul italian Eni, cu o participaţie de 20%, EDF din Franţa şi Wintershall din Germania, fiecare cu o participaţie de câte 15%.

South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, are rolul să transporte gaze ruseşti către centrul Europei, pe o rută care să ocoloească Ucraina.

Operaţiunile de amplasare a conductelor pe fundul Mării Negre pentru construcţia gazoductului sunt programate pentru luna noiembrie, deşi construcţia pe uscat a fost suspendată în momentul în care Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acordurile bilaterale pe care Rusia le are cu ţările prin care urmează să treacă gazoductul, printre care Austria, Bulgaria, Ungaria şi Slovenia.

Comisia a apreciat că aceste înţelegeri încalcă legislaţia Uniunii Europene, care stipulează că gazoductele nu pot aparţine companiilor care se ocupă cu extracţia gazelor naturale. În acest caz, proiectul este condus de către gigantul rus Gazprom şi grupul energetic italian Eni.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Marele dictator, un frustrat prost dotat în pantaloni? MICUL secret stânjenitor din viața intimă a lui Hitler