Gazprom anunţă că exporturile de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti. De ce nu va fi oprită vineri aprovizionarea Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă Adevărul

Exporturile de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti, au anunţat reprezentanţii Gazprom, adăugând că de vineri a început notificarea clienţilor, după decizia Moscovei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze, transmite Reuters.

Gazprom susţine că rămâne un partener responsabil şi menţine garantarea aprovizionării cu gaze.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor '„neprietenoase'' faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu va opri aprovizionarea cu gaze a Europei de vineri deoarece plăţile datorate pentru livrările de după 1 aprilie se vor face în a doua parte a acestei luni şi în mai, transmite Agerpres.

De asemenea, oficialul a afirmat că decretul prin care se impune statelor „neprietenoase'' faţă de Rusia să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble este ireversibil iar în prezent rubla este moneda preferată şi sigură pentru Rusia.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au urcat vineri cu 5,6%, traderii evaluând impactul deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale, în condiţiile în care vremea mai rece ar urma să majoreze cererea, transmite Bloomberg.

Vineri dimineaţa, cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au urcat cu 0,9%, până la 127,05 euro pentru un Megawatt-oră. 

După anunţul privind plata în ruble a livrărilor de gaze, Vladimir Putin a estimat joi că va urma o criză alimentară mondială, a cărei consecinţă va fi un nou val migrator către ţările europene, care în lipsa gazului rusesc se vor confrunta cu costuri energetice mai mari ce vor afecta competitivitatea companiilor şi nivelul de trai al populaţiei.

„„După criza alimentară va urma un nou şi inevitabil val migrator, în principal către ţările europene'', a anticipat Putin la o reuniune prin videoconferinţă având ca temă situaţia industriei aeronautice în contextul sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei, relatează agenţia EFE.

Oficialul a acuzat Occidentul că „ia decizii una după alta care împing economia mondială într-o criză şi conduc la distrugerea reţelelor logistice şi de producţie''. Această criză „va conduce de asemenea la o creştere a inflaţiei globale şi la o agravare a inegalităţii, cu o reducere a bunăstării a milioane de persoane în ţările sărace (...), până la tragedia unei foamete masive'', crede liderul de la Kremlin.

Acesta a estimat că renunţarea la gazul rusesc va însemna pentru Europa „o dezindustrializare masivă şi distrugerea de locuri de muncă'', concomitent cu „creşterea costurilor combustibililor şi electricităţii, a cheltuielilor cu utilităţile şi scăderea drastică a nivelului de trai al cetăţenilor''.

„Acesta este preţul pe care liderii occidentali îl propun oamenilor să-l plătească pentru ambiţiile lor şi lipsa de viziune atât în politică, cât şi în economie'', a concluzionat preşedintele rus, cu referire la sancţiunile europene impuse Rusiei.

El a acuzat în acest context Statele Unite că încearcă să profite de pe urma actualei instabilităţi mondiale, cum au mai făcut „în Primul şi al Doilea Război Mondial şi în agresiunile lor contra Iugoslaviei, Irakului, Siriei şi altele''.

„Pieţele internaţionale cad şi în acest timp cotaţiile acţiunilor companiilor din industria militară americană nu încetează să crească'', a mai remarcat Putin.

Uniunea Europeană îşi stabilise, înainte ca Putin să semneze decretul privind livrările de gaze, obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

De asemenea, Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an.

Potrivit Agerpres, acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată