Gabriel Resources anunță oficial: Firma nu are bani să plătească suma de 10 milioane de dolari acordată de tribunalul internațional statului român

0
Publicat:

Gabriel Resources anunță că dispune de fonduri de doar două milioane de dolari, în condițiile în care are de plătit zece milioane României. Acțiunile companiei canadiene s-au prăbușit puternic după publicarea verdictului în dosarul Roșia Montană.

Decizia privind Roșia Montana a prăbușit prețul acțiunilor Gabriel Resources FOTO Arhivă

Compania canadiană a anunțat, printr-un comunicat postat pe bursa de la Toronto, că în prezent dispune de fonduri de circa două milioane de dolari americani și că estimează că acești bani vor fi cheltuiți în cadrul activității curente până la sfârșitul lunii mai. Gabriel Resources a precizat că în perioada următoare își va revizui obligațiile financiare actuale și viitoare și capacitatea de a obține fonduri pentru a-și achita datoriile.

În ceea ce privește decizia Curții de Arbitraj Comercial de la Washington, care a hotărât că Gabriel Resources trebuie să plătească țării noastre cheltuieli de judecată și dobânzi de zece milioane dolari, compania canadiană consideră că decizie este una profund viciată. „Această decizie ignoră în mod flagrant sau interpretează greșit în mod intenționat vastele dovezi prezentate pentru a demonstra că decizia României de a refuza autorizațiile necesare a fost motivată politic și fără nicio bază de reglementare substanțială sau obiectivă”, se arată în comunicat.

Scădere bruscă a acțiunilor Gabriel Resources

Joi, înainte de a fi oprite de la tranzacționare, acțiunile Gabriel Resources valorau 0,87 dolari/acțiune. După anunțul privind pierderea procesului, titlurile Gabriel Resources s-au prăbușit până la 0,005 dolari/acțiune, suferind astfel o depreciere de 99,42%, potrivit Profit.ro.

Bursele sunt extrem de sensibile la anunțurile făcute în spațiul public, în special când este vorba de procese răsunătoare, ale căror rezultate îi pot ruina sau îmbogăți pe acționari. Astfel de situații s-au văzut chiar și în cazul declarațiilor mai mult sau mai puțin inspirate ale lui Elon Musk care au dus la oscilații puternice a acțiunilor Tesla pe burse și chiar pierderi.

În cazul de față însă Gabriel Resources a ținut să facă anunțuri publice privind stadiul procesului privind proiectul aurifer de la Roșia Montană, inclusiv pe bursă, ceea ce i-a dublat valoarea acțiunilor într-un timp extrem de scurt.

Concret, începând cu jumătatea lunii noiembrie a anului trecut până la începutul lunii februarie, Gabriel Resources a făcut o serie de anunțuri pe bursă care au crescut artificial prețul acțiunilor.

Gabriel Resources ia act de creșterea recentă a prețului acțiunilor sale și a volumului de acțiuni tranzacționate. Compania nu are cunoștință de nicio decizie a Tribunalului sau de momentul acesteia și așteaptă comunicări suplimentare din partea ICSID în acest sens. Odată primită decizia, Gabriel va anunța piața fără întârziere”, informa Gabriel Resources la 2 februarie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată