Furnizorii de servicii poştale vor fi obligaţi să transmită mai multe informaţii către autorităţi, de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu anul 2019, furnizorii de servicii de livrare de colete au obligaţia de a transmite ANCOM atât numărul coletelor manipulate pe teritoriul României, cât şi pe cel al coletelor primite şi expediate în UE şi SEE, precum şi cifra de afaceri generată de aceste servicii.

Prevederile se regăsesc în Regulamentul privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete al Comisiei Europene. În data de 20 septembrie Comisia Europeană a adoptat şi un act normativ de punere în aplicare a Regulamentului, stabilind la nivel european formularele de transmitere a acestor date. Conform legislaţiei în vigoare, regulamentele europene sunt obligatorii şi se aplică direct în forma stabilită la nivelul UE.

Obligaţii ale furnizorilor de servicii poştale, stabilite prin normele de aplicare

Furnizorii de servicii poştale autorizaţi în România vor trebui să transmită ANCOM caracteristicile şi descrierea serviciilor de livrare de colete şi termenii şi condiţiile generale pentru serviciile de livrare de colete pe care le furnizează.

Alte informaţii care trebuie transmise vizează numărul coletelor interne procesate precum şi cel al coletelor care intră şi/sau ies de pe teritoriul ţării noastre, cifra de afaceri generată de serviciile de livrare de colete prestate la nivel internaţional, european şi global, numărul şi numele subcontractorilor dacă este cazul, numărul de persoane angajate implicate în livrarea de colete, precum şi o listă de preţuri accesibilă publicului.

Aceste date statistice trebuie raportate ANCOM până la data de 30 iunie a fiecărui an pentru anul anterior, exclusiv prin mijloace electronice, prin intermediul unei aplicaţii informatice disponibile online aici, utilizând semnătura electronică certificată.

Cui se aplică?

Regulamentul se aplică furnizorilor de servicii poştale care furnizează serviciul de livrare colete, indiferent dacă furnizarea acestuia este la nivel naţional, european sau internaţional.

Sunt exceptaţi de la transmiterea acestor informaţii doar furnizorii de servicii poştale care au, în medie,  sub 50 de angajaţi implicaţi în furnizarea de servicii de livrare de colete.

Alte prevederi

Autorităţile naţionale de reglementare pot impune cerinţe suplimentare în materie de informare faţă de cele menţionate de Regulament, cu condiţia ca acestea să fie necesare şi proporţionale.

Până la data de 23 noiembrie 2019, statele membre trebuie să adopte regimul sancţiunilor care se aplică în cazul nerespectării dispoziţiilor regulamentului, să ia măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora şi să notifice Comisia Europeană cu privire la acestea. Aceste sancţiuni trebuie să fie eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate