Furnizorii de energie, vinovaţi pentru facturile foarte mari ale românilor. Ministrul Energiei: Au crezut că vom da înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că românii plătesc un preţ mare la energie din cauza comportamentului speculativ al furnizorilor, care nu au cumpărat energie prin contracte pe termen lung, ci au preferat pieţele mai scumpe.

Potrivit lui Popescu, în acelaşi timp, furnizorii de gaze ar trebui să arate oamenilor în facturi cu cât au cumpărat gazele şi cu cât le vând mai departe, pentru ca toată lumea să vadă dacă scumpirea de 25% anunţată pentru 1 iulie este justificată.

„Am văzut că foarte mulţi furnizori nu şi-au achiziţionat până la sfârşitul anului trecut energia pentru tot anul 2021 pentru consumatorii casnici. Din diverse motive eu pot să bănui că au crezut că nu se va liberaliza piaţa, că vom da înapoi cu liberalizarea pieţei.

Nu s-a întâmplat acest lucru şi evident, neachiziţionându-şi energia producătorilor au cumpărat-o traderii care au scos-o pe piaţa zilei următoare şi aşa a crescut uşor preţul pe piaţa zilei următoare, dar pe piaţa contractelor încheiate anul trecut, cu un an de zile înainte, preţul este acelaşi”, a transmis ministrul, potrivit Agerpres.

El a precizat că furnizorii au acţionat, astfel, speculativ. „Au jucat un pic la speculaţie. Nu ştiu ce au câştigat din asta că nu au câştigat mare lucru din asta pentru că până la urmă au cumpărat mai scump şi au trebuit să vândă un pic mai scump, dacă cumpărau mai ieftin vindeau mai ieftin, dar, repet, piaţa se va regla. Ok, a fost o perioadă de tranziţie. Eu sunt optimist că piaţa se va regla şi mă aştept ca acum să cumpere pentru anul viitor energie, în aşa fel încât să avem o predictibilitate a preţului şi oamenii să ştie acest lucru”, a explicat ministrul.

Ministrul le recomandă românilor să îşi mute contractul pe piaţa concurenţială până la 1 iulie, care este mai ieftină. 

„Va dispărea din factura consumatorului casnic acel discount de la preţul serviciului universal la preţul pieţei concurenţiale şi, evident, dacă nu ai trecut într-o piaţă concurenţială pe ofertele care sunt pe piaţă, la 1 iulie vor apărea alte oferte de preţ, care pot fi mai mari sau mai mici sau care pot fi la acelaşi nivel.

Cert este că le recomand tuturor consumatorilor să opteze până în data de 1 iulie. Este simplu de optat la piaţa concurenţială. Piaţa serviciului universal este mai scumpă decât piaţa concurenţială. Dacă nu a optat nici până la 1 iulie pot să opteze oricând. Important este să opteze. Vor găsi oferte pe piaţă, pe comparatorul de la ANRE, oferte care sunt convins că unele vor fi mai bune decât cele actuale”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG