Articol publicitar

Free@ING - soluția ING adresată tinerilor pentru gestionarea finanțelor, cu 0 comisioane și fără alte costuri

Publicat:
Ultima actualizare:

Viața de student sau cea de tânăr aflat la început de drum în carieră poate fi plină de provocări, însă un sfat bun de la familie sau de la prieteni, încrederea celor din jur și auto-motivarea pot face ca experiența să fie una mai bună. Mai ales într-o perioadă marcată de incertitudini, precum cea pe care o traversăm, sprijinul pentru tineri și studenți poate veni sub mai multe forme, să le ofere încurajarea necesară de a trăi liber și a prioritiza activitățile care sunt de interes pentru ei. Cu cât principiile unui comportament financiar sunt mai sănătoase, cât mai devreme, cu atât riscurile unei vieți financiare dezorganizate vor fi diminuate.

ING Bank îi invită pe cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani să fie Free@ING, cu o ofertă optimizată pentru nevoile lor. Aceștia se pot bucura de tranziția spre independență financiară accesând ING Card Complet în mod gratuit, cu 0 taxe și fără costuri de administrare pentru toate operațiunile efectuate și toate beneficiile aduse de acesta, chiar și fără obligativitatea încasării de venituri recurente sau a efectuării de tranzacții.

Printre beneficii se numără și accesul nelimitat la Home’Bank, cel mai complet și mai apreciat serviciu integrat de internet și mobile banking din România, dar și reduceri în ING Bazar.

Cum își pot organiza tinerii banii Free@ING

Mai exact, noutatea adusă de oferta ING dedicată exclusiv tinerilor, de la 18 ani și până la împlinirea vârstei de 24 de ani, constă în faptul că prin intermediul ING Card Complet, aceștia nu sunt nevoiți să încaseze un venit minim lunar și nici să efectueze cel puțin o tranzacție pe lună. Astfel spus, tinerii pot beneficia rapid, cu costuri zero, de toate avantajele cardului, fără nicio restricție.

Printre altele, aplicația Home’Bank permite personalizarea după preferințe, plata rapidă, ușoară și în siguranță cu telefonul mobil, precum și plățile instant către prietenii care au conturi la ING Bank.

La fiecare tranzacție cu ING Card Complet, tinerii pot economisi bani prin Round Up, un serviciu ING care îi ajută pe clienți să economisească atunci când fac cumpărături. În plus, prin intermediul Home’Bank, aceștia pot accesa ING Bazar, de unde pot selecta ofertele potrivite de la numeroși comercianți parteneri, primind cashback direct atunci când plătesc cu cardul la cumpărături.

Un studiu realizat de IRES, în luna iulie, arată că 30% dintre tineri sunt hotărâți să economisească în perioada următoare, în timp ce doar 10% probabil că nu vor reuși să facă acest lucru. Ceea ce dovedește faptul că economisirea reprezintă un interes pentru ei, mai ales după perioada pandemiei în care au deprins acest obicei. Ultimii doi ani au influențat comportamentul de consum al tuturor românilor, inclusiv  al tinerilor de până în 24 de ani. Aceștia sunt mai atenți atunci când achiziționează bunuri de consum, călătorii, produse IT&C și gadget-uri.

Cei interesați își pot deschide cardul pe loc și gratuit, având la dispoziție două opțiuni, în funcție de preferințe: 100% online, prin intermediul aplicației Home’Bank, sau în orice ING Office. Indiferent de modalitatea aleasă, cardul virtual ING Card Complet este disponibil imediat în Home’Bank, fără niciun cost. Decizia de a accesa noua ofertă ING Bank vine instant cu un extra-beneficiu pentru tinerii din România – 30 de lei cashback la prima comandă la Tazz, prin ING Bazar.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete