Franţa sprijină România în procesul de aderare la OCDE. Ce avantaje am avea în  acest club select

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a primit sprijinul Franţei pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), anunţă Ministerul Finanţelor Publice.

„Mulţumesc colegului şi prietenului meu Bruno Le Maire, ministrul finanţelor publice francez, pentru promisiunea sinceră a unui sprijin solid acordat candidaturii României la OCDE, sprijin materializat într-o scrisoare adresată dlui Angel Guarria, secretarul general al OCDE. Este încă o dovadă că partenerii europeni apreciază activitatea Guvernului României în cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi suntem recunoscuţi drept un partener egal în cadrul comunităţii europene”, a anunţat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

O eventuală aderare a României la OCDE implică o serie de avantaje cum ar fi:

  • creşterea încrederii în economia românească atât a marilor economii ale lumii (SUA, China, Japonia etc), cât şi a statelor din regiune cu aspiraţii europene precum Republica Moldova, Macedonia, Albania, Serbia etc;
  • accesul la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală;
  • primirea de asistenţă în materie de politici publice din partea membrilor OCDE prin realizarea unor evaluări periodice ale politicilor României în domenii specifice (peer reviews);
  • apartenenţa României la clubul select al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact pozitiv asupra ratingului de ţară şi a atragerii investiţiilor străine.
Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători