Fostul şef Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma, este în continuare de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Caraşol, fostul preşedinte al Directoratului Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer, este în continuare de negăsit, a declarat luni Mircea Coşea, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei.

„Nu l-am mai întâlnit pe domnul Caraşol din ziua plecării, nu mai ştiu nimic despre dânsul. Deocamdată nu există niciun fel de pericol în legătură cu actele semnate de domnia sa. Deocamdată. Nu ştiu în continuare”, a declarat Coşea, ca răspuns la o întrebare, în cadrul unei conferinţe de presă.

Marius-Dănuţ Caraşol a fost demis în luna septembrie din funcţia de preşedinte al Directoratului Transelectrica, după ce s-a descoperit că şi-a falsificat diploma. Universitatea Politehnica Bucureşti a confirmat că diploma este falsă, deoarece Caraşol a urmat cursurile facultăţii, dar nu a finalizat niciodată studiile.

Parchetul General s-a autosesizat şi verifică dacă există fapte de natură penală.

Şi conducerea Transelectrica a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Marius Caraşol. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei