Fostul şef al Fiscului a explicat cum se fac controalele la marii contribuabili şi câţi bani sunt colectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Mişa, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a povestit, marţi seara, cum se fac controalele prin care poate creşte colectarea de taxe şi impozite la bugetul de stat, dând exemplul Direcţiei de Administrare a Marilor Contribuabili.

 „Vă rog să nu uităm că eu, ca şi persoană şi ca reprezentant al ANAF-ului şi director al Direcţiei Administrarea Marilor Contribuabili, am fost primul care am iniţiat controale în sistemul bancar, primul care am făcut controale efective la bănci, am pregătit, în decurs de doi ani de zile, aceste controale, am pregătit oameni, am instruit oameni, am creat un serviciu special pentru sistemul financiar-bancar şi de asigurări. Să nu uităm că, totodată, sub conducerea mea, s-au realizat primele controale din România la companii multinaţionale. La companii din domeniul oil&gas se poate face mai mult. Este nevoie să pregătim mai mulţi oameni. Este neapărat, dar neapărat necesar să motivăm aceşti oameni”, a spus Ionuţ Mişa, marţi seara, în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3.

În ceea ce priveşte numărul de oameni care pot face aceste controale, fostul preşedinte al ANAF a dat exemplu direcţiei pe care a avut-o sub conducere, cea pentru Administrarea Marilor Contribuabili, sunt 480 de persoane, dar 410 posturi ocupate.

„Reuşesc să aducă 43% din sumele la buget (n.red. - care trebuie colectate la buget). Sunt echipe de doi oameni care atrag suplimentar, în urma unei singure acţiuni de control fiscal, peste 100 de milioane de euro, nu de lei. Sume de ordinul milioanelor de lei deja sunt contidiene - dacă acum doi–trei ani erau sume extraordinare, acum sunt cotidiene. Dar indiscutabil că potenţial există, se poate mult mai mult, dar trebuie să ne gândim foarte mult şi foarte serios la resursa umană şi la resursa financiară pe care o oferim pentru a primi rezultate”, a detaliat Mişa.

În departamentul de control al băncilor şi asiguratorilor, ANAF avea 17 angajaţi, care trebuiau să controleze bănci din toată ţara şi asigurări, dar, în prezent, mai are şapte angajaţi. „N-am avut resursele financiare, ca să putem angaja mai mulţi. N-am primit bani pentru a face angajări”, a susţinut Mişa.

România este una dintre ţările cu cel mai redus grad de colectare din Uniunea Europeană, având o pondere a taxelor şi impozitelor de aproape 26% din PIB.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine