Fostul Cabinet Nastase a pasat privatizarea Electroputere Craiova Guvernului Tariceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* De teama UE, fostul guvern a renuntat sa ofere societatea fara selectie de oferte * Investitorii interesati de Electroputere pot depune ofertele pana pe 10 februarie

Dupa patru ani de incercari nereusite, cea mai mare societate comerciala aflata in portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) - Electroputere Craiova - este inca neprivatizata. Desi situatia economico-financiara a societatii este deosebit de dificila (datorii uriase la buget si nu numai, un numar mare de personal), privatizarea fiind singura solutie, fostul Cabinet Nastase nu a reusit sa dea Electroputere pe mana unui investitor care sa rezolve toate problemele. Prima incercare de privatizare a avut loc in martie 2001, in cursa pentru Electroputere inscriindu-se General Motors si KEG, Asociatia Salariatilor ELPAS, Compania de Transport Feroviar Bucuresti. Desi oferta selectata a fost a Asociatiei Salariatilor, aceasta nu a convins autoritatile ca dispune de fonduri suficiente pentru realizarea investitiilor, procesul de privatizare fiind reluat la finele anului 2001. La a doua incercare de privatizare, castigatorul a fost consortiul General Motors si KEG Germania, care insa nu a mai prezentat o oferta imbunatatita conform cerintelor autoritatilor romane. Specialisti in sectorul locomotivelor, cele doua companii au dorit sa preia numai acele sectoare din Electroputere in care opereaza, potrivit unor surse implicate in privatizarea societatii. In iunie 2003, privatizarea Electroputere a fost reluata pentru a treia oara. De data aceasta insa, fostul Guvern a decis revocarea ofertei de vanzare a actiunilor detinute de fostul APAPS la Electroputere si a luat in calcul restructurarea societatii, prin divizarea pe sectoare de activitate, iar unitatile rezultate sa fie oferite la privatizare. Nici aceasta strategie nu s-a dovedit a fi fezabila, pe motiv ca ar fi fost nevoie de foarte mult timp pentru divizarea societatii si, practic, era imposibil ca unitatile rezultate din Electroputere sa fie privatizate simultan. Asa ca, fostul Cabinet Nastase si-a dat acordul ca Electroputere sa fie vanduta prin negociere directa, fara selectie de oferte catre un investitor strategic sau un consortiu de investitori. A fost aprobata si o hotarare de guvern in acest sens, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) s-a pus pe treaba. Motivand ca "investitorii sunt seriosi", presedintele AVAS, Mircea Ursache, a decis in urma cu o luna sa vanda Electroputere consortiului format din firmele Siemens-Germania, Asociatia Salariatilor si DAB Greece. Cand in sfarsit Electroputere era ca si privatizata, fostul Cabinet Nastase s-a razgandit si a decis reluarea din nou a privatizarii Electroputere. "In conditiile in care Romania a incheiat capitolul "Concurenta", am apreciat ca nu mai are rost sa aplicam o hotarare de guvern veche, ce aproba strategia de privatizare a Electroputere prin incredintare directa", ne-a declarat presedintele AVAS, Mircea Ursache. Investitorii interesati de Electroputere sunt asteptati sa depuna ofertele pana la data de 10 februarie, trebuind sa aiba o experienta de cel putin 10 ani in una dintre activitatile societatii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!