Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein s-a retras din toate funcţiile deţinute în  Fondului Proprietatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein s-a retras din funcţiile deţinute în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea şi din toate Comitetele Consultative ale fondului, începând din 18 decembrie 2021.

Numirea unui nou membru al Comitetului va fi pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor.

Mark H. Gitenstein a fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România din 2009 până în data de 14 decembrie 2012.

”Administratorul Fondului prin prezenta anunţă investitorii că Mark Henry Gitenstein a decis să se retragă din funcţiile deţinute în cadrul Comitetului Reprezentanţilor şi în toate Comitetele Consultative ale Fondului. Data intrării în vigoare a demisiei este 18 decembrie 2021. Numirea unui nou membru al Comitetului va fi pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor”, anunţă FP. 

Procedura pentru propunerea unui candidat şi documentaţia necesară vor fi publicate la sau în jurul datei de 24 februarie 2022, când administratorul Fondului va publica raportul curent pentru convocarea adunărilor generale anuale ale acţionarilor.

„Aş dori să-i mulţumesc domnului Gitenstein pentru dăruirea, îndrumarea şi sprijinul acordat Fondului în cei opt ani în care a fost membru al Consiliului Reprezentanţilor. El a pledat fără încetare pentru obiectivele cheie ale Fondului, în special pentru creşterea guvernanţei corporative, a transparenţei şi a răspunderii în companiile de stat din portofoliu. A fost un privilegiu să lucrez cu el şi aş dori să-i urez toate cele bune în viitoarele sale angajamente”, spune Johan Meyer, manager de portofoliu al Fondului şi CEO al Franklin Templeton International Services S.À RL Sucursala Bucureşti. 

La rândul său, Ilinca von Derenthall, preşedintele Comitetul Reprezentanţilor, i-a urat acestuia ”tot binele în viitoarea sa carieră”.

„Comitetul Reprezentanţilor apreciază foarte mult angajamentul, viziunea şi contribuţia valoroasă adusă de domnul Gitenstein Comitetului şi Fondului în timpul mandatului său de lungă durată. Salutăm în mod deosebit sprijinul său pentru dezvoltarea pieţei de capital din România în beneficiul tuturor celor interesaţi şi devotamentul său ferm pentru implementarea celor mai bune practici de guvernanţă corporativă. A fost o mare plăcere şi o oportunitate de creştere să lucrez cu el în ultimul an şi îi doresc tot binele în viitoarea sa carieră”, a spus Ilinca von Derenthall.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort