Fosta perlă a litoralului românesc a fost complet renovată. Când se va redeschide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Renovarea complexului hotelier Amfitreatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, achiziţionat în 2016-2018 de către Mohammad Murad, va fi finalizată în această vară, astfel încât acesta ar putea fi reintrodus în circuitele turistice.

Complexul ar urma să aibă 1.200 de camere şi 3.000 de locuri şi să fie transformat într-un resort de 4 stele all inclusive, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro, sumă în care este inclusă şi achiziţia hotelurilor, scrie economica.net.

"Phoenicia are un plan de investiţii pentru acest complex astfel încât să redevină la gloria de altădată şi să fie, din nou, perla coroanei litoralului românesc. Este un proiect ambiţios, iar Phoenicia a dat dovadă, după ce a construit la Năvodari, că este singura companie românească de industrie hotelieră care este în stare să facă acest lucru", a declarat pentru Profit.ro Mohammad Murad.

Complexul va fi deschis la data de 15 iunie 2020, scrie uct-media.ro.

Complexul hotelier all inclusive din sudul litoralului va fi redeschis la Olimp şi va include hotelurile Amfiteatru, Panoramic, Belvedere, dar şi hotelurile Majestic şi Craiova, ultimul fiind achiziţionat recent de Murad de la fraţii Micula cu 1,6 milioane de euro.

Hotelul Craiova are acum două stele, iar cele două corpuri de clădire însumează 163 de camere sunt amplasate la doar 75 de metri distanţă de plajă. Murad a achiziţionat hotelul aflat în vecinătatea compelxului Amfiteatru-Panoramic-Belvedere de la fraţii Micula, iar în vecinătatea complexului se află şi hotelul Majestic, achiziţionat de Murad la începutul anului 2000.

Toate acestea se vor uni într-un resort care urmează să fie cel mai mare din sudul litoralului, pe un teren de 85.000 de metri pătraţi. Potrivit oficialilor companiei, aceasta speră să deschidă complexul în vară şi să primească primii turişti după redeschidere, dar există riscul ca unul dintre hoteluri să nu fie gata la termen. Mohammad Murad deţine aproape 4.000 de locuri de cazare pe litoral, în mai multe hoteluri din Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp şi Neptun.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete