Formula după care se vor calcula indemnizaţiile pe care le vor primi  primarii, viceprimarii şi şefii din consiliile judeţene, pe lângă pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Dezvoltării a elaborat şi supus dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind procedura şi metodologia pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2010 privind Codul administrativ, cea care stabileşte ce indemnizaţii lunare vor avea, pe lângă pensie, actualii edili şi şefi ai consiliilor judeţene.

Calculul pentru primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean se acordă persoanelor care, începând cu anul 1992, au deţinut calitatea de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean şi care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare reduse aşa cum sunt prevăzute de legislaţia privind sistemul de pensii publice sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate, respectiv 144 de luni, cu condiţia ca oricare dintre persoanele prevăzute mai sus să fi exercitat cel puţin un mandat complet, respectiv 48 de luni, de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, şi se plăteşte pentru luna în curs.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă nu beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alt venit realizat de persoana respectivă.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă:

a) este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;

b) constituie venit propriu al beneficiarului şi are caracter viager;

c) se achită numai beneficiarului, personal, prin mandat poştal sau prin virament bancar, în funcţie de opţiunea acestuia. În cazul plăţii prin mandat poştal sau virament bancar cheltuielile aferente sunt reţinute din indemnizaţia cuvenită. În cazul achitării indemnizaţiei prin virament bancar, beneficiarul are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la primirea indemnizaţiei, să informeze în scris sau prin intermediul poştei electronice primirea acesteia. Neconfirmarea primirii indemnizaţiei în termenul stabilit atrage sistarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă. 

Modul de calcul al indemnizaţiei

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate, cu condiţia ca persoanele sus-amintite să fi exercitat cel puţin un mandat complet de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Exemplu de calcul:

Calculul indemnizaţiei aferente unui mandat complet (de ex. primar)

48 luni x (0,40% x I) = X lei/lună

Unde „I” reprezintă indemnizaţia brută lunară în lei, aflată în plată pentru funcţia de primar

În situaţia în care persoanele beneficiare au exercitat mai mult de trei mandate diferite, acestea pot opta pentru oricare dintre aceste mandate pentru a fi luate în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în limita prevăzută la alin. (1), indiferent de durata acestora.

Exemplu de calcul:

Persoana beneficiară a îndeplinit 1 mandat complet de preşedinte de consiliu judeţean, 36 luni de mandat pentru funcţia de vicepreşedinte de consiliu judeţean, 1 mandat complet de primar şi 2 mandate pentru funcţia de viceprimar. 

Persoana beneficiară optează pentru 1 mandat de preşedinte de consiliu judeţean M1 = 48 luni, pentru care i se calculează indemnizaţia aferentă (I1), M2 = cele 36 de luni pentru funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean pentru care i se calculează indemnizaţia aferentă (I2) plus M3 = diferenţa de 12 luni din mandatul de primar pentru care i se calculează indemnizaţia aferentă (I3), şi un mandat complet de primar M4 = pentru care i se calculează indemnizaţia aferentă (I4).

Se renunţă la mandatele de viceprimar.

Calculul indemnizaţiei aferente unui mandat complet la care se adaugă pâna la limita a 3 mandate (144 de luni), cu indemnizaţii diferite.

M1 = 48 luni x (0,40 % x I1) = X lei/lună 

la care se adaugă:

M2 = 36 luni x (0,40 % x I2) = Y lei/lună (vicepreşedinte) 

M3 = 12 luni x (0,40 % x I3) = Z lei/lună (primar)

M4 = 48 luni x (0,40 % x I3) = W lei/lună

unde:

I1 - indemnizaţia brută lunară aflată în plată pentru funcţia de preşedinte de consiliu judeţean 

I2 - indemnizaţia brută lunară aflată în plată pentru funcţia de vicepreşedinte de consiliu judeţean

I3 - indemnizaţia brută lunară aflată în plată pentru funcţia de primar

Calculul Indemnizaţiei finale:

48 luni x (0,40 % x I1) + 36 luni x (0,40 % x I2) + (12+48 luni) x (0,40 % x I3) =Itotal lei/lună.

Adică: X+Y+Z+W= Itotal lei/lună

În cazul exercitării unor mandate diferite, la calculul indemnizaţiei lunare pentru limită de vârstă se au în vedere indemnizaţiile lunare brute aflate în plată, corespunzătoare pentru fiecare funcţie, fără alte sporuri.

La stabilirea numărului de luni pentru calcularea indemnizaţiei se includ şi fracţiile de lună în care beneficiarul a exercitat un mandat de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean, considerate lună întreagă. Prin fracţiile de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună. Fracţiile de lună sub 15 zile se neglijează. În cazul a 2 mandate consecutive/diferite, fracţia de lună se ia în considerare ca lună întreagă o singură dată.

Unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială transmite administraţiilor finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţiei generale regionale a finanţelor publice Bucureşti situaţia centralizatoare şi necesarul de sume pentru beneficiarii care au depus solicitările potrivit art. 4. Suma totală reprezintă suma tuturor indemnizaţiilor calculate potrivit alin. (2) şi alin. (3) aferente celor 12 luni ale anului.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie