Forbes: Cum luptă Leslie Hawke pentru educația din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că Leslie Hawke este mama celebrului actor american Ethan Hawke ştie toată lumea. Mai puţin cunoscută este misiunea pe care ea şi-a asumat-o în România.

De zece ani, alături de Maria Gheorghiu (celălalt fondator al organizaţiei Ovidiu Rom), Leslie Hawke desfăşoară programe de ajutorare a copiilor ce provin din familii defavorizate – cele două femei militează pentru importanţa educaţiei în dezvoltarea ulterioară a copilului. Mai întâi au avut ajutorul USAID – care s-a retras din România odată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană (organizaţia americană sprijină ţările în curs de dezvoltare).

La început, Hawke (59 de ani) a realizat faptul că pentru a putea ajuta copii şi a le da şansa de a merge la şcoală – Ovidiu Rom a implementat de patru ani programul „Fiecare copil în şcoală” – , trebuie să consilieze mamele. Provenind din acelaşi mediu, acestea nu-şi dau seama de importanţa educaţiei pentru dezvoltarea copiilor. „Educăm şi părinţii, şi copiii”, spune ea glumind. Devine serioasă când vorbeşte despre cel mai recent program pe care îl derulează.

Citește mai multe despre Leslie Hawke și misiunea ei în România pe forbes.ro

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi