Fondurile de investiţii vor fi supuse de ASF unui test de stres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat derularea unui  test de stres a fondurilor de investiţii închise şi deschise, similar celui realizat anul trecut în cazul companiilor de asigurări.

Fondurile de investiţii atrag şi pun la comun banii mai multor investitori, pe care-i folosesc ulterior pentru realizarea diferitelor investiţii, cu scopul de a multiplica sumele investite şi de a genera câştiguri pentru investitorii respectivi, arată News.ro.

În cazul fondurilor deschise, investitorii pot cumpăra şi răscumpăra unităţi de fond în orice moment, pe întreaga durată de funcţionare a fondului.

În schimb, fondurile închise de investiţii, care au o durată determinată, se adresează unui număr restrâns de investitori (legislaţia prevede mai puţin de 200) cărora le este impusă o sumă minima de investit. Cumpărarea şi răscumpărarea unităţilor de fond este permisă doar în anumite intervale de timp, clar precizate în documentaţia fondului.

Decizia Consiliul ASF ar putea veni după ce autoritatea a constatat anumite nereguli la societatea de administrare de active SAI Certinvest, în urma unui raport de control, pentru care a dispus un plan de măsuri, mai scrie News.ro.

Planul stabileşte pentru companie anumite responsabilităţi şi termene clare de remediere pentru fiecare situaţie în parte, stabilind şi un număr de sancţiuni.

Instituţia a precizat că respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor de către societatea de investiţii va fi monitorizată permanent, iar informarea despre rezultate şi analiza situaţiei se va realiza trimestrial/semestrial, în cadrul Consiliului.

SAI Certinvest este o companie independentă de administrare de active, cu o vechime de peste 20 de ani pe piaţa locală, care are în administrare un portofoliu diversificat de fonduri mutuale (închise şi deschise), dar şi portofolii individuale.

Anul trecut, ASF a derulat în două tranşe exerciţii de evaluare a activelor în cazul companiilor de asigurări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată