Fonduri europene pentru tineri. Până când se pot depune proiecte în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Agriculturii a dat startul de depunere a proiectelor pentru tinerii care vor să obţină fonduri europene în agricultură.

Banii sunt prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Perioada în care se pot obţine fonduri europene pentru tineri în agricultură prin Submăsura 6.1 - „Sprijin pentru intalarea tinerilor fermieri” a început pe 25 martie şi se încheie pe 30 octombrie 2015. 

Prin această submăsură vor fi oferiţi fonduri europene pentru tinerii fermieri în valoare de peste 111 milioane de euro, din care peste 33 de milioane de euro sunt destinaţi zonei montane. 

În total, pentru întreaga perioadă a PNDR, până în 2020, această submăsură va avea alocat un fond de 445 de milioane de euro. 

Fiecare tânăr care îşi face o fermă ar putea primi fonduri europene de până la 50.000 de euro.

Aceste fonduri europene pentru tineri care vor să-şi facă o afacere în agricultură se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va da la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maxim trei ani de la decizia de finanţare. 

Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp. 

Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înaintea să primească a doua tranşă, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este în procentaj de minim 20% din valoarea primei tranşe. 

Fonduri europene pentru tineri. Paşii pentru a obţine banii

Iată ce paşi trebuie să urmeze tinerii pentru a obţine fonduri europene nerambursabile în domeniul agriculturii, prin PNDR 2014 - 2020: 

  • Tânărul fermier trebuie să aibă înregistrată; microîntreprinderea sau întreprinderea mică cu maximum 2 ani înainte de a depune cererea de finanţare;
  • Planul de afaceri trebuie elaborat pentru o exploataţie agricolă care va atinge o dimensiune economică de cel puţin 12.000 S.O.;
  • Depunerea cererii de finanţare împreună cu planul de afaceri, documente doveditoare privind baza materială cu bunuri imobile deţinute la momentul depunerii cererii de finanţare şi angajamentul ca în termen de maximum 9 luni de la momentul deciziei de finanţare va demara implementarea planului de afaceri;
  • Îndeplinirea în maxim trei ani a obiectivelor propuse în planul de afaceri, inclusiv atingerea dimensiunii economice (SO) propuse, reprezentând momentul instalării tânărului fermier.

Fonduri europene pentru tineri. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Iată şi care sunt criteriile de eligibilitate aplicabile tuturor beneficiarilor sub-măsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”:

  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici
  • Solicitantul are o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 50.000 SO (valoare producţie standard);
  • Solicitantul prezintă un Plan de Afaceri pe care îl va implementa conform cerinţelor regulamentelor privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
  • Solicitantul are domiciliul stabil într-una dintre unităţile administrativ teritoriale pe teritoriul căreia se află exploataţia;
  • Solicitantul devine fermier activ în termen de 18 luni de la data instalării;
  • Solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranşe de plată, îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploataţiei, prin producţia proprie comercializată în procent de minimum de 20 % din valoarea primei tranşe de plată (condiţia se verifica în maxim 3 ani de la contractare);
  • În cazul în care exploataţia agricolă vizează creşterea animalelor, planul de afaceri va viza obligatoriu amenajări minime de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu (condiţia se verifică în maxim 3 ani de la contractare);
  • În cazul exploataţiilor pomicole, vor fi luate în considerare pentru sprijin doar cele din UAT prezente în anexa II a Subprogramului pomicol;
  • Solicitantul nu deţine concomitent un alt loc de muncă în afara unităţii territorial-dministrative în care este situată exploataţia, sau a zonei limitrofe;
  • Deţine competenţe profesionale îndeplinind cel puţin una dintre următoarele condiţii: fie a efectuat studii medii/superioare în domeniul agricol/veterinar/economie agrară, fie are cunoştinţe în domeniul agricol dobândite prin participarea la programe de instruire.
Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie