Fondul public de pensii trebuie să scape de sub controlul politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru aceasta, fondul trebuie să fie reformat şi transferat în administrare privată

Pensiile din România vor continua să fie mici, iar pensionarii să trăiască la limita subzistenţei, drămuindu-şi şi ultimul leu, atâta vreme cât sistemul actual de pensii nu va fi reformat. Cea mai bună lecţie din care ţara noastră are de învăţat este cea poloneză, un sistem de succes chiar şi pentru ţări puternice din Uniunea Europeană.
Pensionarii de astăzi nu pot să aştepte o pensie mai mare de la contribuabili într-o ţară cu un sistem demografic care nu favorizează redistribuirea banilor. Tudor Moldovan, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAP), atrage atenţia că în sistemul românesc de pensii, bazat pe redistribuire, numărul pensionarilor este în creştere. Speranţa de viaţă a crescut, în timp ce numărul contributorilor la sistem este în scădere şi aceştia tind să plătească tot mai puţin. "Banii plătiţi dimineaţa de cotizant sunt plătiţi la amiază pensionarului. Sumele intră într-un sistem care are deficit, neavând timp să se multiplice", ne-a declarat preşedintele APAP. La aceasta se adaugă şi fenomenul emigraţiei, ca factor agravant.
Lecţia poloneză, cea mai bună din Europa
Alternative sunt, spun specialiştii, avansând în acelaşi timp şi soluţiile. Un prim pas ar fi reformarea actualului sistem public, prin mărirea numărului de contributori. "Sistemul public de pensii nu trebuie să dispară, este esenţial, însă trebuie însănătoşit. În acest fel, o parte din contribuţia care se plăteşte va trebui să se ducă obligatoriu la un fond de pensii, unde se acumulează, pentru o anumită categorie de persoane", spune Moldovan. Un al doilea pas este administrarea banilor de către organizaţii private, după care poate fi introdus şi sistemul opţional. "Prezenţa fondurilor de pensii pe piaţă este necesară, pentru că banii investiţi aduc creştere economică", adaugă Moldovan. Preşedintele APAP dă exemplul Poloniei, care de şapte ani are un sistem de pensii reformat şi care funcţionează foarte bine. Ordinea reformării s-a produs însă inversat, mai întâi devenind obligatoriu pilonul doi, după care a fost reformat sistemul public şi a fost introdus şi sistemul opţional. "Sistemul de pensii din Polonia este atât de eficient, încât poate fi dat ca exemplu chiar şi unor ţări ca Italia, Germania şi Franţa, care nu reuşesc să-şi reformeze sistemul public de pensii. Deocamdată, România este codaşă", conchide Tudor Moldovan.

18 pensionari la 10 contribuabili
România are un contributor la 1,8 pensionari, dacă sunt număraţi şi pensionarii din agricultură. Raportul scade până la 0,9 în cazul în care nu se iau în calcul agricultorii.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort