Fondul Proprietatea vrea să vândă 4% din acţiunile Petrom. Pachetul valorează  221 de milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrom este prima companie românească ce a realizat un profit mai mare de un miliard de euro, iar FP deţine 19% din acţiunile sale

Fondul Proprietatea (FP) ia în considerare vânzarea a cel puţin 4% din acţiunile Petrom, pachet evaluat la aproape 997 milioane lei (221 milioane euro) în funcţie de cea mai recentă cotaţie de la bursă a titlurilor companiei petroliere.

„Franklin Templeton Investment Management (...) în calitate de administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor în numele Fondului Proprietatea doreşte să informeze acţionarii că, în conformitate cu angajamentul său continuu de a creşte valoarea pentru acţionari şi de a creşte lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul analizează opţiuni strategice pentru o potenţială reducere a participaţiilor deţinute în OMV Petrom sub o deţinere de 15%, sub rezerva unor condiţii de piaţă favorabile şi a aprobărilor necesare. 

Analiza noastră este în fază preliminară şi nu există un calendar definit în ceea ce priveşte luarea unei decizii. Vom face rapoarte ulterior la momentul la care va fi necesar“, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Fondul Proprietatea deţine în prezent 19% din acţiunile OMV Petrom, reprezentând 33,66% din activul net al FP la finalul lunii ianuarie.

FP a vândut în luna mai a anului trecut 1,11% din acţiunile OMV Petrom (SNP), sub participaţia de 1,77% pe care intenţiona să o cedeze, la un preţ cu 6% sub piaţă, încasând astfel 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Anunţul vine la două săptămâni după ce grupul Petrom a anunţat rezultatele financiare pentru anul trecut, compania raportând un profit net de 1,091 miliarde euro, cel mai mare câştig înregistrat până în prezent de o companie din România.

La finele anului trecut, Fondul Proprietatea a vândut pachetul de 15% din acţiunile Transgaz.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete