Fondul Proprietatea vinde perlele coroanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an de la listarea la Bursă, Fondul Proprietatea anunţă că vrea să vândă în acest an acţiunile deţinute la companiile de gaze şi electricitate, cele mai importante din portofoliu.

Fondul Proprietatea (FP) a început anul 2012 cu o nevoie stringentă de lichidităţi. Dovadă stă declaraţia de ieri a managerului FP, Greg Konieczny, care a confirmat faptul că urmăreşte vânzarea unor acţiuni din companiile energetice aflate în portofoliul Fondului.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, tot ce avem este de vânzare. Intenţionăm să explorăm posibilităţile de a vinde participaţii în acest an. Este vorba despre companii din sectorul gazelor şi electricitate, distribuitori şi furnizori. Vom face un anunţ când va fi cazul", a declarat Konieczny, prezent ieri la o conferinţă organizată cu ocazia împlinirii unui an de la listarea Fondului Proprietatea.

Companiile energetice sunt cele mai importante deţineri ale Fondului Proprietatea. Este vorba despre Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Petrom, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, GDF Suez România, Enel Distribuţie Muntenia. În cazul primelor şase, statul va lista la bursă participaţii de 10-15% în acest an prin oferte primare sau secundare.

Problemele din UE se rezolvă

„Nu văd să fie o problemă pentru ofertele din România, pentru că liderii europeni vor găsi o soluţie la problemele actuale. Cred că situaţia în Europa nu este aşa de rea cum o prezintă media. UE este puternică şi euro va fi mai puternic. Nu cred că este o criză de bani, ci de oportunităţi", a spus, la rândul său, Mark Mobius, preşedintele Templeton Emerging Markets, prezent la eveniment.

Cum arată Fondul Proprietatea la un an de la listare? Ieri, o acţiune era cotată la bursă cu 0,4700 lei, faţă de prima zi de tranzacţionare de anul trecut, care s-a închis la o cotaţie de 0,6495 lei. Un alt lucru foarte important s-a schimbat între timp: statul, prin Ministerul Finanţelor, deţine acum doar 0,02% din acţiunile Fondului, faţă de 36%, cât avea în ianuarie 2011. „Acum, Fondul este în mâna acţionarilor", a mai spus ieri Mark Mobius.

Prezent la conferinţă, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a precizat că lipsa de investiţii din companiile de stat este cauzată în principal de faptul că profitul acestora merge prea des spre buzunarele unor persoane influente. El a refuzat însă să indice cazuri concrete sau să aducă dovezi în acest sens.

0,02% din acţiunile Fondului Proprietatea mai sunt deţinute de stat.

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul