Fondul Proprietatea a încheiat în doar o zi plasamentul privat pentru 5% din acţiunile Romgaz, strângând 644 de milioane de lei în urma operaţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea (FP) a încheiat plasamentul privat prin care a vândut un pachet de 4,99% din acţiunile Romgaz (SNG), preţul rezultat în urma operaţiunii fiind de 33,5 lei/acţiune, cu o reducere de aproape 6% faţă de cotaţia bursieră anterioară anunţului.

FP a atras 644,6 milioane lei în urma tranzacţiei, potrivit unui comunicat publicat marţi de Fond. Preţul de 33,5 lei/acţiune rezultat în urma tranzacţiei este cu 5,89% sub cotaţia bursieră de 35,6 lei/acţiune înregistrată cu puţin timp înainte de închiderea şedinţei de luni pe Bursa de la Bucureşti, anterior anunţării plasamentului privat, care a fost lansat luni seară.

În cazul certificatelor de depozit (GDR) tranzacţionate pe bursa de la Londra vândute de FP în cadrul plasamentului a rezultat un preţ de 10,32 dolari/titlu.

Goldman Sachs International a acţionat ca bookrunner exclusiv al tranzacţiei, iar Erste Group Bank AG a fost joint lead manager. Plasamentul a fost destinat investitorilor calificaţi şi a început luni seară.

Fondul şi-a redus astfel participaţia la Romgaz de la 15% la 10,01%.

Discountul de aproximativ 6% oferit investitorilor este apropiat de reducerile de preţ oferite în cadrul altor plasamente private realizate anterior de Fond, cu acţiuni Transgaz (TGN) şi OMV Petrom (SNP).

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 70% din titluri. Un pachet de 15% din acţiuni sunt libere la tranzacţionare pe Bursă.

Acţiunile Romgaz au scăzut marţi pe Bursa de la Bucureşti cu 3,37%, la 34,4 lei. La acest preţ, capitalizarea de piaţă a companiei este de 13,25 miliarde lei (3 miliarde euro).

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă