Fondul Proprietatea a avut pierderi de 848,6 milioane lei în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea anunţă că a înregistrat pierderi de 848,6 milioane lei în primul semestru al anului, faţă de un profit net de 1,68 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.

Potrivit reprezentanţilor, preţul acţiunii a avut o performanţă foarte bună în primele două luni ale anului, atingând un nivel record de 1,3800 lei pe acţiune în data de 14 februarie 2020.

Totuşi, impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activităţii economice şi pieţelor globale de capital a determinat o scădere semnificativă a performanţei Fondului în martie. În al doilea trimestru al anului pieţele financiare au început să îşi revină, iar Fondul a urmat acest trend. Prin urmare, preţul acţiunii la sfârşitul lunii iunie 2020 a fost cu 13,5% mai mare decât la sfârşitul lunii martie 2020, şi cu 4,1% mai mare decât la sfârşitul lunii decembrie 2019.

Fondul afirmă că performanţa cumulată a VAN/acţiune a Fondului continuă să fie foarte solidă, înregistrând în primele şase luni ale anului o creştere de 122,45% de la înfiinţarea Fondului. La sfârşitul lunii iunie 2020, VAN a Fondului a fost de 10,14 miliarde lei(2,35 miliarde dolari), iar VAN/ acţiune a ajuns la 1,5622 lei.

În ceea ce priveşte atribuirea performanţei VAN în primele 6 luni ale anului, principalii contributori dintre companiile din portofoliul Fondului au fost Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romaero. Principalii detractori ai perioadei au fost OMV Petrom, Aeroporturile Bucureşti, Engie şi Salrom.

Rezultatele neauditate ale Fondului în conformitate cu IFRS pentru cele şase luni încheiate la 30 iunie 2020 reprezintă o pierdere de 848,6 milioane lei. Principalul factor care a contribuit la pierderea înregistrată a fost pierderea netă nerealizată aferentă participaţiilor la valoarea justă prin profit sau pierdere în sumă de 1.960,9 milioane lei generată de OMV Petrom SA ca urmare a evoluţiei negative a preţului acţiunii acestei companii în cursul primului semestru al anului 2020 (impact total de 696,6 milioane Lei, scădere a preţului acţiunii de 27,5%) şi de scăderea de 1.264,4 milioane lei a valorii participaţiilor nelistate din portofoliu ca urmare a procesului de actualizare a evaluărilor (în principal CN Aeroporturi Bucureşti SA, companiile E-Distribuţie şi Hidroelectrica SA). Acest impact a fost parţial compensat de venitul brut din dividende de la companiile din portofoliu de 1.151,2 milioane lei înregistrat în cursul perioadei.

Veniturile din dividende au provenit în principal de la companiile E-Distribuţie (dividend special de 522,9 milioane lei), Hidroelectrica SA (399,5 milioane lei), OMV Petrom SA (175,6 milioane lei) şi Nuclearelectrica SA (34,9 milioane lei).

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă