Fondatorul eMag pleacă din compania pe care a creat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Apostolescu, fondatorul eMag

eMAG, cel mai mare magazin online din regiune, anunţă modificarea de acţionariat prin decizia lui Radu Apostolescu de a-şi vinde participaţia de 8,4%. Acţiunile deţinute de acesta vor fi preluate în perioada următoare de către Iulian Stanciu şi de grupul Naspers.

„eMAG este mai mult decât o companie, este un spirit, este locul unde munca şi talentul sunt puse în valoare şi recompensate. Radu a contribuit major la tot ce înseamnă eMAG astăzi, de la ideea de business la aportul în toate etapele de evoluţie. Şi satisfacţia şi recompensa pentru această contribuţie sunt pe măsură”, declară Iulian Stanciu, director general eMAG.  

Radu Apostolescu a decis retragerea din acţionariatul eMAG. „La 13 ani de la înfiinţare, eMAG a ajuns acolo unde nici nu ştiam să visăm la vremea aceea. Este în pole-position pentru a deveni un jucător mare în retailul european şi are toate şansele să facă istorie în următorii ani cu echipa puternică pe care o are. Pentru mine este ”visul american” împlinit şi totodată o misiune îndeplinită. Am parcurs împreună cu eMAG drumul de la zero la dimensiunea actuală, trecând prin nenumarate schimbări şi etape, de multe ori cu o viteză incredibilă. Sunt şi voi fi mereu foarte aproape de eMAG, dar consider că mi-am atins maximul în raport cu nivelul de dezvoltare al companiei. Este momentul să trec şi eu în altă etapă de viaţă şi să mă dedic pornirii sau sprijinirii altor proiecte. M-aş bucura să pot ajuta tineri cu idei să şi le pună mai rapid în practică, şansă pe care noi ne-am construit-o aproape singuri la eMAG în primii ani. Le mulţumesc şi le sunt recunoscător tuturor colegilor de la eMAG pentru nişte ani fantastici şi le urez să ajungă acolo unde nici nu visează încă”, declară Radu Apostolescu. 

Acţionariatul eMAG va fi format, după finalizarea tranzacţiei, din Iulian Stanciu şi grupul Naspers.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare