FMI: Preţurile vor creşte în continuare în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", potrivit căruia inflaţia va ajunge la 4,7% în acest an, faţă de 1,7% în 2017.

"Economia României a înregistrat o creştere robustă de 6,9% în 2017 ca urmare a stimulentelor fiscale şi a cererii externe solide. Creşterea ar urma să încetinească până la 4% în 2018 şi să continue să se diminueze până la 3,4% în 2019, pe măsură ce stimulentele se vor modera", se arată în raportul "World Economic Outlook" publicat marţi.

De altfel, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România, avertiza încă de la începutul lunii septembrie că Fondul Monetar Internaţional ia în considerare modificarea prognozei de creştere economică pentru România din acesta an de la 5,1% la 4-4,5%.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost lăsate nemodificate, la o creştere medie anuală de 4,7%, dar au fost revizuite în jos pentru 2019, când ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se atenueze până la 2,7%, faţă de un avans de 3,1% preconizat în primăvară. Comparativ, în 2017 România a înregistrat o inflaţie medie anuală de 1,3%.

În schimb, FMI a revizuit uşor în jos estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România, la 3,5% din PIB în 2018 (de la 3,7% din PIB cât estima în aprilie). Pentru anul viitor, instituţia internaţională se aşteaptă ca deficitul de cont curent al României să se reducă până la 3,4% din PIB (faţă de 3,7% din PIB cât preconiza anterior).

În ceea ce priveşte economia mondială, FMI şi-a revizuit, în jos, estimările de creştere până la 3,7% în 2018, cu 0,2 puncte procentuale sub estimările din luna aprilie.

"Revizuirea în jos reflectă surprizele care au afectat activitatea la începutul lui 2018 într-o serie de mari economi avansate, efectele negative ale măsurilor comerciale aprobate sau implementate între aprilie şi mijlocul lunii septembrie, precum şi perspective mai slabe pentru o serie de economii emergente importante", subliniază FMI.

În cazul României, Comisia Naţională de Prognoză mizează pe o creştere a PIB de 6,1% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi