FMI: Perspectiva României s-a redus din cauza condiţiilor din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Redresarea României continuă, dar perspectiva s-a redus din cauza deteriorării condiţiilor în Europa”, se arată în Memorandumul privind politicile economice şi financiare al României publicat luni pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI), alături de Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic de înţelegere trimise de România instituţiei financiare de la Washington.

CITESTE SI:

FMI, Fondul Monetar International, perspectiva, redresare economica, criza din Europa

Autorităţile de la Bucureşti estimează că în 2011 creşterea a fost de aproximativ 2,5%, mai ridicată decât s-a prognozat anterior, datorită producţiei agricole ridicate şi a exporturilor solide.

"Dar încetinirea în Europa va constitui o frână în calea redresării dar această evoluţie va fi parţial compensată de creşterea absorbţiei fondurilor europene şi de redresarea graduală a cererii interne", se arată în documentul publicat pe site-ul FMI.

Îmbunătăţirea administrării taxelor şi lupta împotriva evaziunii fiscale sunt elementele cruciale ale strategiei României de creştere a veniturilor, urmând a fi implementat un plan de reducere a numărului de companii înregistrate ca plătitoare de TVA cu 20%, între septembrie 2011 şi 2012, prin măsuri administrative.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat luna trecută cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România, dar a avertizat totuşi că este nevoie de continuarea angajamentelor faţă de reformele economice pentru a face faţă incertitudinilor actuale şi a extinde potenţialul de creştere.

Odată cu aprobarea celei de-a patra evaluări a acordului de tip preventiv cu România, boardul FMI a pus totodată la dispoziţia României o nouă tranşă de 430 milioane DST, aproximativ 500 milioane de euro. Cu noua tranşă, România are la dispoziţie de la FMI 1,78 miliarde DST, aproximativ două miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul