Florin Dănescu, ARB: Insolvenţa persoanelor fizice va avea un impact de 3,5 miliarde lei asupra băncilor. Legea va fi adoptată până la Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francul elveţian s-a apreciat abrupt, cu 15%, după decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina plafonul de 1,2 franci pentru un euro, de la mijlocul lunii ianuarie, ceea ce a crescut puternic ratele celor cu credite în valuta exotice

Legea insolvenţei persoanelor fizice va avea un impact de 3,5 miliarde de lei asupra portofoliilor de credite ale băncilor, potrivit unui calcul realizat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) pe baza insolvenţelor persoanelor fizice la nivel european, a declarat Florin Dănescu, preşedintele executiv al organizaţiei.

„Pe o abordare europeană, pe calculul pe care l-am făcut asupra insolvenţelor persoanelor fizice la nivel european, a reieşit o sumă de aproximativ 3,5 miliarde de lei. Adică europenii au în această legislaţie şi filtre prin care limitează eventualele excese în folosirea acestei legi. Pun şi responsabilităţi pentru cei care beneficiază de actul de insolvenţă, ai obligaţii şi limitări în viitor. În unele ţări 5 ani, în altele 10 ani nu mai poţi să iei un credit dacă ai trecut printr-un proces de insolvenţă“, a afirmat Dănescu la o conferinţă despre competiţie.

El a arătat că există o percepţie greşită asupra insolvenţei, de relaxare financiară a persoanei aflate în procedură, când de fapt restricţiile sunt mult mai aspre.

„Insolvenţa persoanelor fizice este percepută într-o bună măsură şi ca o relaxare şi o uşurare şi o posibilă reducere a debitelor către bănci, ceea ce este cu totul altfel. Această măsură a insolvenţei, ca în orice ţară, este un instrument acut pentru persoanele fizice. Tot bugetul tău este controlat şi hotărât de către altcineva. Simplul fapt că vrei să mergi la teatru va fi decis de către administratorul judiciar, pentru că nu va fi considerată o cheltuială de bază pentru familie“, explică Dănescu.

El consideră că percepţia potrivit căreia insolvenţa va fi o uşurare a sarcinii financiare a individului, va genera trecerea din portofoliul celor care îşi achită datoriile către cei care nu mai plătesc, aşteptând „iminenta insolvenţă“ a persoanelor fizice.

„Repet, pe o percepţie incorectă creată în timp. Asta înseamnă că duce la un impact asupra băncilor în portofoliile de credite. Costurile sunt foarte mari pentru bănci şi din punct de vedere logistic, informatic, băncile au nevoie de timp să adapteze toate instrumentele, procedurile complexe, programele informatice“, a mai spus Dănescu.

Legea insolvenţei personale, votată până la Paşti

În consecinţă, ARB solicită o perioadă de şase luni de la aprobarea legii până la aplicarea acesteia, timp în care băncile să-şi poată pune la punct tot sistemul necesar.

Deputatul PSD Ana Birchall a declarat luni că legea falimentului personal ar putea fi votată în următoarele două săptămâni sau cel târziu până la Paşte, de către plenul Camerei Deputaţilor, acesta fiind for decizional.

Birchall a precizat că nu se poate aştepta un termen atât de lung, întrucât persoanele cu probleme grave la plata ratelor, generate în special de creşterea cursului de schimb pe anumite monede, precum francul elveţian sau dolarul, vor ajunge în incapacitate de plată şi riscă executarea silită de către bănci.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV