Firmele româneşti sunt pregătite să asigure transportul vaccinului anti-Covid. Ce măsuri ar trebui să ia Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură Daily Mail

Industria de transport rutier şi logistică din România este pregătită pentru distribuirea vaccinului anti-Covid 19, au anunţat transportatorii afiliaţi Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR semnalează Guvernului României faptul că industria de transport rutier şi logistică din România este pregătită pentru distribuirea vaccinului Anti-Covid 19.

Companiile româneşti specializate în logistica şi transportul produselor din sectorul farmaceutic şi de sănătate deţin toate capabilităţile necesare pentru asigurarea distribuţiei vaccinului în condiţiile frigorifice speciale specificate de producător şi la standarde înalte de calitate.

Transportatorii rutieri români operează camioane frigorifice cu temperatură controlată dotate cu tehnologii de ultimă generaţie, care pot transporta în condiţii de maximă siguranţă vaccinurile anti-Covid19. Camioanele frigorifice sunt dotate cu sisteme de urmărire conectate web ce furnizează date despre controlul temperaturii de la plecare până la destinaţie, folosind tehnologia microprocesoarelor pentru precizia refrigerării spaţiului.

Transportul rutier va fi un element cheie în procesul de distribuţie al vaccinului anti-Covid19. Suntem foarte aproape de demararea unei acţiuni logistice fără precedent care se va derula pe scară largă, fiind menită să pună capăt crizei economice, de sănătate şi sociale actuale - distribuirea vaccinurilor anti-Covid19 la nivel european şi naţional. Lanţul logistic va presupune, pe lângă zborurile cargo şi sute de transporturi rutiere în fiecare zi. Chiar zilele acestea, a început operarea primelor zboruri prin care sunt aduse dozele de vaccin anti-COVID-19 din SUA în Europa, la Bruxelles pentru a putea fi rapid distribuite în cazul în care sunt aprobate şi omologate, marcând astfel un moment istoric în lupta globală împotriva pandemiei. Comisia Europeană a negociat cu statele membre, inclusiv cu România alocarea vaccinurilor anti-Covid19 şi Preşedintele Comisiei, Doamna Ursula von der Leyen a anunţat recent că primii cetăţeni europeni ar putea să fie vaccinaţi înainte de sfârşitul lunii decembrie 2020.

UNTRR îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu Guvernul României în stabilirea planurilor privind distribuirea vaccinurilor anti-Covid19 la nivel naţional. Precizăm că industria de transport rutier şi logistică farmaceutică din România are o capacitate suficientă pentru efectuarea transporturilor rutiere sub temperaturi controlate, necesare distribuirii vaccinului anti-Covid19 în condiţii de maximă siguranţă şi cu respectarea standardelor UE .

Totodată, UNTRR face apel la autorităţile române şi europene pentru facilitarea cadrului de reglementare în cazul transporturilor rutiere care asigură distribuţia vaccinului anti-Covid19:

- Vămuirea prioritară şi rapidă, cum ar fi păstrarea examinării fizice şi / sau eşantionarea mărfurilor de către vamă numai în circumstanţe excepţionale; asigurarea faptului că inspecţiile efectuate de alte agenţii guvernamentale şi inspecţiile vamale sunt coordonate şi, dacă este posibil, efectuate în acelaşi timp;

- Organizarea specială a transportului rutier pentru distribuţia vaccinurilor anti-Covi19, cum ar fi, cel puţin, semnalizare specială pentru camioanele dedicate şi chiar desemnarea de convoaie speciale, eventual escortate de poliţie;

- Distribuţia trans-frontalieră coordonată a vaccinurilor anti-Covid19 şi facilitarea trecerii frontierei;

- Asigurarea conectivităţii fiabile a datelor între părţile interesate din diferite moduri de transport (în special aerian / rutier) pentru a asigura vizibilitatea completă a datelor în cadrul lanţului de distribuţie;

- Alocarea unui regim special pentru aceste tipuri speciale de transport destinat distribuirii vaccinurilor anti-Covid19, pentru care ar trebuie să fie ridicate restricţiile de circulaţie;

- Controalele în trafic pentru acest tip de transport destinat distribuirii vaccinurilor anti-Covid19 nu ar trebui să fie permise.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate