Firmele, obligate să angajeze persoane cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile vor fi obligate ca de la 1 septembrie să angajeze persoane cu handicap, nemaiputând opta să cumpere produse sau servicii ale acestora, pentru a compensa. Dacă nu respectă această regulă, vor trebui să plătească la buget de două ori mai mulţi bani decât în prezent.

În prezent, potrivit legii, o companie care are cel puţin 50 de angajaţi are obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Însă, dacă ea nu doreşte să angajeze astfel de persoane, poate opta în primul rând pentru a plăti lunar la bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu a angajat persoane cu handicap. Dacă nici această opţiune nu îi convine, poate opta pentru a achiziţiona produse sau servicii realizate de persoane cu handicap, în suma echivalentă.

Acum, însă, Guvernul intenţionează să modifice legea, începând cu 1 septembrie, în sensul că va elimina opţiunea angajatorilor de a cumpăra produse sau servicii de la persoane cu handicap. Aşadar, angajatorii vor rămâne doar cu obligaţia de a angaja persoane cu handicap sau cu plata unei sume la buget.

Taxe usturătoare                                                          

Cu toate acestea, sumele datorate la buget de angajatori, dacă nu vor să încadreze persoane cu handicap, se vor dubla. Astfel, ei nu vor mai avea de plătit jumătate din salariul de bază ori numărul de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap, ci întregul salariu de bază minim brut ori numărul de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap. Ei vor plăti lunar aceşti bani.

Mai mult, Guvernul mai obligă şi autorităţile şi instituţiile publice, dar şi alte persoanele juridice publice să organizeze concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap.

Guvernul a explicat că actul normativ adoptat „urmăreşte dinamizarea procesului de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi prin eliminarea opţiunii angajatorilor de a achiziţiona produse şi servicii de la unităţile protejate în detrimentul angajării persoanelor cu dizabilităţi”.

Conform datelor Ministerului Muncii, la 31 decembrie 2016 numărul persoanelor cu dizabilităţi era de 786.546, din care 706401 persoane adulte. Numărul persoanelor adulte cu dizabilităţi angajate în muncă este de 33.449, iar rata de ocupare este de 17,97% din numărul persoanelor care pot fi angajate.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare