Firma lui Dragnea Jr, aproape de faliment, într-un proces cu o firmă germană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Dragnea

O companie din Germania a cerut falimentul Nutrelo Group, firma lui Valentin Dragnea, într-un proces deschis recent la Tribunalul Teleorman, motivul fiind câteva achiziţii făcute de Dragnea Jr. pe care nu le-ar mai fi plătit.

Peter Graf Landtechnik KG, o companie din Germania, a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva Nutrelo Group SA, societate care îl are drept acţionar majoritar pe Valentin Ştefan Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, conform portal.just.ro.

Primul termen de judecată a avut deja loc, la ora 9,00 a zilei de 29 martie 2021, următorul termen fiind stabilit pentru data de 24 mai 2021.

Deocamdată nu a fost publicată pe site decizia luată de judecători la primul termen.

Solicitarea de aplicare a Legii 85/2014, formulată de Peter Graf Landtechnik KG împotriva Nutrelo Group SA, a dus la constituirea Dosarului nr.363/87/2021, înregistrat la Tribunalul Teleorman.

Nutrelo Group a avut în anul 2019 un număr mediu de 154 angajaţi. Cifra de afaceri înregistrată a fost de 39.110.573 de lei iar profitul net a fost în valoare de 826.925 de lei. La finele anului 2019 compania înregistra datorii de 54.789.838 lei, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice (mfinante.gov.ro).

    

Nutrelo Group SA este una dintre cele mai importante afaceri în care s-a implicat fiul lui Liviu Dragnea, Ştefan Valentin.

Toul a început în luna aprilie a anului 2018, când Adunarea Generală a Acţionarilor companiei Zooveg 2010 SA, şi anume Valentin Dragnea, Gabriel Putineanu şi Dragnea Liviu, toţi domiciliaţi în Bucureşti, se întrunea în mod extraordinar pentru a îmbunătăţi activitatea curentă a companiei, prin contractarea unui credit în valoare de 50.000 de lei, scrie investigatoria.ro.

Banii veneau de la Valentin Dragnea, urmând ca Liviu Dragne, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie să semneze contractul în numele firmei şi să stabilească termenii contractului împreună cu creditorul. Cu alte cuvinte, Valentin Dragnea împrumuta firmei pe care o deţinea, în calitate de acţionar, banii lui personali.

O lună mai târziu, Zooveg 2010 SA îşi schimba denumirea în Nutrelo Group şi, potrivit Monitorului Oficial, „valoarea capitalului social subscris şi vărsat integral este de 115.000 lei, împărţit în 115 acţiuni nominative, în formă dematerializată, astfel: Valentin Dragnea deţine 70,43% din capitalul social, Gabriel Putineanu deţine 20% din capitalul social, şi Liviu Dragne deţine 9,75% din capitalul social”.

Fost şef ANAF, despre ferma de porci a fiului lui Dragnea: transferul s-a făcut pe filiera interpuşilor de la Teldrum

În luna octombrie 2018, fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, avertiza că modul în care fiul lui Dragnea a preluat combinatul de porci de la Salcia ar putea face obiectul unui dosar penal, fiind „un caz şcoală de operaţiuni economice simulate” pe filiera interpuşilor de la Teldrum.

„După vestea proastă a declarării ca fiind neconstituţionale aproape în totalitate a modificărilor aduse Codului de procedură penală, care i-ar fi scăpat de puşcărie pe Dragnea şi pe cozile lui de topor, o nouă grenadă îi explodează în faţă Infractorului Naţional: dosarul preluării combinatului de îngrăşare a porcilor ROMCIP S.A. de către fiul sau.

Am analizat cu atenţie o parte din documentele scoase la iveală de Realitatea TV (Cozmin Guşă a spus că evaziunea fiscală realizată de fiul lui Dragnea, Valentin Dragnea, ar fi de 150 milioane de euro – n. red.) şi vă asigur că ne aflăm în situaţia unui caz şcoală de operaţiuni economice simulate menite a transfera active de zeci de milioane de lei în averea familiei Dragnea.

Transfer realizat pe filiera interpuşilor săi de la Teldrum şi alte firme satelit (Gransiloz, Zooveg, Nutrelo, Ludykon, etc.).

 

Am văzut destule dosare cu hoţii în cariera mea, dar un astfel de caz, construit pe protecţia clanului Dragnea, este strigător la cer. Mai mult, unii dintre interpuşi care au cauţionat astfel de operaţiuni au fost promovaţi în cele mai înalte funcţii ale statului român, după ce Dragnea a ajuns la butoanele României”, scrie Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Ştefan Valentin Dragnea a devenit patron al Romcip SA Salcia în aprilie 2014 în schimbul unui aport de capital de 50 de lei şi a unei achiziţii de acţiuni de 450 de lei în cadrul srl-ului Ludikon System, societate care este acţionar cu 99,84% în cadrul fermelor de suine. 

Între noiembrie 2009 şi ianuarie 2014, Romcip a fost deţinut de Petre Pitiş, director şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Tel Drum, companie de construcţii despre care Teodor Niţulescu, fost prefect de Teleorman, susţine că este controlată de Liviu Dragnea prin intermediul unor paravane, trei foşti colegi de liceu, scria Hotnews anul trecut.

Între ianuarie şi aprilie 2014, Romcip a mai trecut pe la un intermediar, Ilie Liviu Dragne (fără a), un consătean cu Liviu Dragnea.

Ferma de porci deţinută de fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, a încasat subvenţii de la Uniunea Europeană în valoare de peste 3.000.000 de euro în perioada 2014 – 2017.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie