Fermierii vor putea construi sisteme de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd cu bani din PNRR

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis, luni, că România are alocat un buget de 1,13 miliarde de lei, prin PNRR, pentru realizarea sistemelor integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd.

Fermierii vor beneficia de fonduri pentru platformele de gunoi de grajd, Foto: Facebook

Acesta s-a aflat într-o vizită la o fermă zootehnică din comuna Vlădeni, Iaşi.

,,Mă bucur să văd, în judeţul Iaşi, antreprenori dedicaţi şi preocupaţi de agricultura românească. Ferma pe care am vizitat-o este un exemplu de bune practici, unde calitatea se îmbină cu tradiţia. Sunt impresionat de managementul acestei societăţi care se angajează să asigure un climat sănătos pentru mediul înconjurător prin promovarea sustenabilităţii şi prevenirea poluării, mai ales prin reducerea consumului energetic, a deversărilor de apă, a emisiilor de gaze în aer, buna gestionare a deşeurilor.

Vreau să amintesc, cu această ocazie, de bugetul pe care îi avem prin PNRR, 1,13 miliarde lei, pentru sistemele integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd. Îmi doresc să avem, într-un viitor cât mai apropiat, multe astfel de ferme şi societăţi care înţeleg că acesta este drumul spre un viitor verde, sănătos şi aici vreau să mulţumesc tuturor autorităţilor locale care au început deja să implementeze sistemele privind managementul deşeurilor", a subliniat ministrul, informează Agerpres.

Potrivit unei postări a Ministerului Mediului, pe pagina oficială de Facebook, instituţia este foarte aproape de lansarea apelului de proiecte prin PNRR a sistemelor integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd.

Astfel, activităţile propuse prin viitoarele proiecte vor cuprinde acţiuni specifice destinate construirii de sisteme comunale integrate (platforme comunale, platforme individuale pentru fermierii mici şi mijlocii), precum şi activităţi de modernizare a sistemelor comunale integrate pentru comunităţile cu platforme comunale existente, în vederea reducerii emisiilor de amoniac şi a poluării cu nitraţi.

Vinerea trecută, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a transmis că cererea de plată numărul II din PNRR a primit aviz pozitiv din partea Comitetului Economic şi Financiar (EFC), acesta fiind ultimul pas necesar pentru plata celor 2,7 miliarde euro.

,,Comitetul Economic şi Financiar (EFC) a dat aviz pozitiv pentru Cererea de plată numărul 2 din PNRR. Era ultimul pas necesar pentru adoptarea deciziei de către Comisia Europeană privind plata celor 2,7 miliarde euro. Astfel, ne aşteptăm ca până la sfârşitul acestei luni banii să ajungă în ţară. Reamintesc faptul că depunerea acestei cereri a fost condiţionată de reglementarea unor aspecte cheie pentru România precum decarbonarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocraţiei şi cloud-ul guvernamental", a scris, pe Facebook, Marcel Boloş.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată