Fenechiu, avocatul patronului OTV: Mâine discutăm contractul punct cu punct. Nu ştiu unde e Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri seara, la încheierea negocierilor cu Ministerul Economiei, că începând de joi se va discuta punct cu punct contractul de privatizare al Oltchimului.

Fenechiu a spus că, din cauza clauzei de confidenţialitate a contractului, nu poate revela chestiunile asupra cărora n-au reuşit să se pună încă de acord cele două părţi, mai ales "atâta timp cât ele nu au fost finalizate". "A spune astăzi că suntem în disonanţă pe anumite lucruri, care mâine se pot rezolva, n-ar fi corect faţă de ei (n.r. - echipa de negociatori din Ministerului Economiei)", a declarat avocatul.

Reprezentantul legal al patronului OTV a mai spus că nu s-au discutat cele 21 de obiecţii formulate, reuniunea celor două echipe de negociatori axându-se pe banii care urmează să fie plătiţi şi felul în care aceştia vor fi utilizaţi.

Fenechiu spune că cele două părţi au căzut de acord asupra "lucrurilor principiale", acestea fiind consemnate într-un proces verbal. De asemenea, aceasta a menţionat că, joi, după citirea procesului verbal, se va trece la discutarea contractului articol cu articol.

Avocatul a mai spus că l-a ţinut la curent pe patronul OTV cu ceea ce se întâmplă la negocieri până în momentul în care s-a luat pauză.

Fenechiu a declarat că nu ştie dacă Dan Diaconescu a părăsit sau nu ţara.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”