Federaţia Patronală Petrol şi Gaze: Noile amendamente aduse legii offshore vor descuraja investiţiile din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile amendamente la legea offshore propuse şi adoptate marţi de comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor vor avea consecinţe negative pentru industria românească de petrol şi gaze şi vor descuraja investiţiile din Marea Neagră, avertizează Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), într-un comunicat.

Potrivit unui comunicat al FPPG, noile modificările aduse legislaţiei offshore afectează principii de bază pentru orice investiţie, respectiv stabilitatea cadrului fiscal. „Stabilitatea şi predictibilitatea mediului legislativ românesc, în general, şi a regimului fiscal, în particular, pe întreaga perioada a contractelor de concesiune, reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea cu succes a resurselor de hidrocarburi offshore”, susţin reprezentanţii FPPG.

Potrivit lor, investitorii din upstream îşi asumă riscuri mari prin investiţiile în sectorul offshore din România: riscul de eşec al explorării, riscul de preţ pentru petrol şi gaze, riscurile tehnice şi operaţionale. În aceste condiţii, spun ei, amendamentele adoptate vor avea un impact negativ semnificativ asupra industriei de petrol şi gaze offshore din România şi vor descuraja investiţiile din Marea Neagră, cu consecinţa diminuării potenţialul de producţie suplimentară de hidrocarburi din zona offshore.

„Dezvoltarea sectorului offshore de gaze naturale este o oportunitate istorică pentru ţara noastră, putând aduce beneficii de securitate energetică, economice şi sociale. Adoptarea unui cadru echitabil şi stabil de reglementare offshore, care să permită demararea lucrărilor de dezvoltare şi producţie reprezintă un imperativ strategic”, transmite FPPG.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța