Fechet: Prin SGR au fost deja recuperate jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle

0
Publicat:

Peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle au fost recuperate până în prezent folosind Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), a declarat joi ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle au fost recuperate prin SGR

"Luna aceasta am inaugurat cel de-al patrulea centru RetuRo în Otopeni, lângă Bucureşti. El se alătură celorlalte trei deschise la Cluj, la Timiş şi la Braşov. Urmează să deschidem în curând şi primul centru din Moldova, va fi chiar la Bacău. Astfel de centre de colectare şi de sortare înseamnă investiţii foarte mari şi sute de locuri de muncă. (...) În luna decembrie am avut 30.000 de PET-uri, sticle sau doze de aluminiu colectate, în luna ianuarie 2 milioane şi, în timp ce unii se îngrijorează de viabilitatea Sistemului Garanţie-Returnare, pot să spun că până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de PET-uri, de doze sau de sticle folosind Sistemul Garanţie-Returnare. Luna aceasta estimăm să depăşim pragul de 200 de milioane, ceea ce confirmă faptul că SGR se află pe traiectoria pe care ne-am propus-o, că ne atingem ţintele şi indicatorii - şi cred că se vede deja şi cu ochiul liber: sunt din ce în ce mai puţine PET-uri aruncate pe marginea drumului, în albiile râurilor, în natură, în păduri sau în alte locuri", a menţionat Mircea Fechet.

Totodată, el a subliniat că nu mai suntem nevoiţi să importăm PET-uri, în condiţiile în care SGR-ul furnizează suficientă materie primă.

"În anul 2020, când am vizitat o astfel de fabrică de reciclare, cea mai mare din sud-estul Europei, în judeţul Buzău, am observat pe platforma acelei mari fabrici baloţi cu PET-uri din Australia, din Germania, din Marea Britanie, din aproape toată lumea, iar astăzi nu mai suntem nevoiţi să importăm. SGR-ul furnizează suficientă materie primă. Mă bucur să constat că nu doar facem România mai curată, dar contribuim şi la balanţa comercială a statului român", a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, Mircea Fechet a anunţat că joi au fost adoptate în Guvern acte normative care se referă la SGR, Programul Rabla pentru utilaje agricole şi la Sistemul de monitorizare video a pădurilor.

"În ceea ce priveşte Sistemul Garanţie-Returnare, am decis astăzi (joi, n.r.) să permitem comercializarea acelor produse care se află încă pe rafturile magazinelor din România şi care, fiind fabricate înainte de 1 ianuarie 2024, nu poartă acel logo al SGR-ului. Producătorii ar fi fost puşi în situaţia în care să retragă de pe rafturi acele băuturi însă, în situaţia în care ele se află în termenul de valabilitate - şi aş menţiona băuturile spirtoase şi vinurile care se pot comercializa ani de zile după data fabricaţiei - noi am considerat că nu este necesar un astfel de efort. Retragerea acelor produse de pe rafturi, reetichetarea lor la punctul de fabricaţie, ar fi fost o chestiune costisitoare şi nu dorim în niciun fel prin Sistemul Garanţie-Returnare să aducem atingere mediului de afaceri, fie că discutăm despre producători, fie că discutăm despre comercianţi", a adăugat ministrul Mediului. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani