FAN Courier, afaceri de peste un miliard de lei în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

FAN Courier, companie cu capital integral românesc, estimează că va închide anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,06 miliarde lei, în creştere cu 5% faţă de 2020.

Potrivit reprezentanţilor companiei, pentru 2022, FAN Courier ia în calcul un avans al afacerilor de 15%, pe fondul extinderii în continuare a comerţului online, a apariţiei de noi retaileri dar şi ca urmare a dezvoltării internaţionale pe care compania a demarat-o începând din acest an. 

„Anul 2021 a fost un an foarte bun, în care am continuat investiţiile în infrastructură, îmbunătăţind astfel calitatea serviciilor prestate. Anul acesta, piaţa s-a „aşezat” şi am avut timp să gândim strategia de business şi să continuăm dezvoltarea componentei de digitalizare şi automatizare, accelerată în anul anterior pe fondul pandemiei. 

Ritmul activităţii a rămas unul ridicat datorită creşterilor din industria de e-commerce. Trăgând linie la final de an, cuvintele care au definit activitatea FAN Courier în 2021 au fost calitate, dezvoltare şi cross border e-commerce, prin extinderea în Republica Moldova”, a declarat Adrian Mihai, CEO FAN Courier, unul dintre fondatorii companiei. 

Conform sursei citate, compania şi-a menţinut planul de investiţii pentru 2021, alocând în total aproximativ 25 milioane de euro, mai mult de o treime din fonduri fiind folosite pentru finalizarea HUB-ului din Cluj şi extinderea celui din Braşov, ambele dotate cu sisteme automate de sortare. 

Investiţii semnificative au fost direcţionate către achiziţia de PDA-uri destinate curierilor aflaţi în teren, modernizarea şi deschiderea de sedii noi în mai multe judeţe ale ţării dar şi achiziţia de terenuri şi clădiri pentru dezvoltări viitoare. 

„Extinderea FAN Courier în Republica Moldova este un prim pas pentru dezvoltarea internaţională a companiei, bugetul de investiţii pentru dezvoltarea reţelei FAN Courier dincolo de Prut fiind estimat la 3 milioane de euro.”, precizază reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, pentru 2022, bugetul de investiţii este estimat la 30 milioane de euro, direcţiile principale de dezvoltare incluzând, pe lângă finalizarea HUB-urilor de la Cluj şi Braşov, demararea lucrărilor pentru construcţia noului centru logistic de la Ştefăneştii de Jos, pentru activităţi de fulfillment, spaţii de birouri şi extinderea reţelei de lockere la nivel naţional. 

Noutatea anului 2021 în materie de digitalizare şi introducerea inteligenţei artificiale o reprezintă lansarea chatbotului ŞteFAN, asistentul personal care îi ajută pe clienţi cu orice informaţie, direct de pe site-ul companiei, fără ca aceştia să interacţioneze cu serviciul de customer service. 

7.500 de angajaţi la nivel naţional

FAN Courier a continuat să facă angajări şi în 2021, pentru a susţine ritmul alert al activităţii, numărul salariaţilor crescând astfel cu 8% faţă de anul anterior, depăşind 7.500 de angajaţi la nivel naţional. 

Compania şi-a continuat eforturile de a-şi proteja angajaţii pe fondul pandemiei, iar digitalizarea şi automatizarea proceselor sunt parte din acest proces. 

Totodată, FAN Courier este prima companie din România care se alătură iniţiativei „The Climate Pledge”, ce îşi propune să convingă companiile din întreaga lume să accelereze ritmul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. 

„Fondată în 2019, „The Climate Pledge” este o iniţiativă care îşi propune să contribuie la atingerea obiectivelor Acordului de la Paris (de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon - n.n.) cu zece ani mai devreme decât prevede documentul, respectiv, în 2040.”, transmite compania.

„Suntem încontinuu preocupaţi de găsirea unor soluţii pentru provocările legate de încălzirea globală. Astfel, ne angajăm să luăm măsuri pentru protecţia biodiversităţii, scăderea consumului de apă şi de energie şi evitarea risipei. Suntem mândri să semnăm „The Climate Pledge” şi să susţinem iniţiativa de a a atinge obiectivul de zero emisii de carbon până în 2040, cu zece ani mai devreme decât prevede Acordul de la Paris”, a declarat Adrian Mihai, CEO FAN Courier. 

În ceea ce priveşte extinderea în Republica Moldova, FAN Courier ţinteşte poziţia de lider şi pe piaţa din ţara vecină în cel mai scurt timp.

FAN Delivery, primul start-up mentorat de FAN Courier

Sursa citată menţionează că 2021 este şi anul în care FAN Courier s-a implicat în dezvoltarea primului start-up oferind know-how-ul acumulat în cei 23 de ani de activitate. FAN Delivery, aplicaţie şi platformă de personal shopping, cu livrare rapidă, îşi propune ca, în primele 12 luni de activitate, să se dezvolte în 10 mari oraşe, pe lângă Bucureşti şi să realizeze venituri de 10 milioane de lei. 

FAN Delivery a început să opereze în luna noiembrie, având peste 30 de furnizori de produse din categorii precum Supermarket, Local & Sănătos, Florărie, Beauty & Care, Party Shop, Delicatese, Books & Gifts şi Electronice, dintre care cel mai mare este retailerul Auchan.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări