Facturile la electricitate şi gaze vor fi transmise conform unui model unic la nivel naţional, care va detalia toate tarifele componente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facturile la energie vor fi unificate într-un singur model folosit la nivel naţional pentru toţi operatorii

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pregăteşte un nou model al facturii de energie electrică, o variantă unică la nivel naţional, simplificată, care va conţine o defalcare mai bună a costurilor şi tarifelor incluse în preţul final.

Proiectul are termen de implementare doi ani, pentru ca jucătorii din sector să aibă timp să implementeze softurile necesare în acest sens, a declarat Emil Calotă, vicepreşedinte al ANRE.

Acesta a precizat că, în mod asemănător, şi factura la gazele naturale va suporta aceleaşi modificări, un prim model urmând să fie anunţat până la sfârşitul acestui an.

„În prima etapă, Comitetul de Reglementare al ANRE a luat în discuţie după o perioadă de câteva luni bune de dezbateri publice noul model de factură pentru energia electrică. În etapa a doua se va întâmpla acelaşi proces şi cu factura de gaze. 

Pentru factura de energie electrică, pe care a aprobat-o Comitetul miercurea trecută – de azi ea este ca model şi pe site-ul ANRE pentru cei interesaţi – noul model schimbă întrucâtva filosofia de facturare, luând în calcul ultimele noutăţi în domeniu pe care Legea 123 şi mai ales Legea 121 a eficienţei energetice le prevăd. În sensul unei mai bune informări a consumatorului final şi a îmbunătăţirii percepţiei acesteia vizavi de consumul fizic şi valoarea pe care trebuie să o plătească lunar prin factură“, a afirmat Calotă, citat de Mediafax.

Ca element de noutate, va fi un singur model de factură pe tot teritoriul naţional, în prezent fiecare operator de reţea având un model propriu de factură.

„În al doilea rând, vom avea o factură mult simplificată, în care elementele de bază, clare pentru consumator, vor fi valoarea de plată curentă şi consumul de energie electrică realizat. 

Iar în pagina a doua sunt toate detaliile necesare unei mai bune informări şi explicitări a valorii pe care o plăteşte consumatorul final prin factură, cum ar fi: cât înseamnă tariful de transport, tariful de servicii de sistem, tariful de distribuţie, cât înseamnă taxa radio-TV, cât înseamnă impactul certificatelor verzi şi bonusul de cogenerare. 

Un alt element de noutate este că introducem pentru prima dată comparaţia de consum curent nu doar cu perioada anterioară, aşa cum se întâmpla până acum, ci şi cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Astfel încât să stimulăm economia, optimizarea consumului de energie electrică la nivelul consumatorului final“, a mai spus oficialul ANRE.

De asemenea, vor fi şi elemente suplimentare privind contractul cadru de furnizare a energiei electrice.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul