Factura la curent şi costurile de reparaţii şi întreţinere, principalele griji ale românilor când vine vorba de locuinţa în care trăiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Şase din zece români se declară mulţumiţi de locuinţele în care trăiesc, însă mai mult de jumătate (54%) susţin că principalele îngrijorări sunt legate de factura la energie electrică, costurile de reparaţii şi cele de întreţinere, relevă rezultatele unui studiu naţional publicat, marţi, de Reveal Marketing Research.

Potrivit sursei citate, în ponderea celor care sunt mulţumiţi de spaţiul în care locuiesc este mai mare în rândul respondenţilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani (71%), a celor cu vârsta peste 55 de ani (67%) şi a celor care au construit în ultimii doi ani o casă sau care sunt în proces de construcţie a unei case (66%).

La polul opus, cu doar 9% din total, se află respondenţii care se declară nemulţumiţi de locuinţele în care trăiesc, în special persoanele cu vârste între 45 şi 54 de ani (12%), transmite Curierul Naţional.

Potrivit sursei citate, din perspectiva românilor care au participat la acest studiu, top 3 elemente care contribuie la menţinerea căldurii în locuinţă sunt: geamurile, izolaţia şi materialele de zidărie. La capitolul eficienţă energetică, opt din zece respondenţi consideră că materialele de zidărie utilizate la construcţie favorizează menţinerea căldurii în locuinţă.

Cei mai mulţumiţi români sunt cei care locuiesc în case construite din BCA (grad de satisfacţie de 69%) şi cărămidă (grad de satisfacţie de 60%). La polul opus, românii care se declară nemulţumiţi sunt cei care locuiesc în case/blocuri din chirpici şi bolţari de beton.

De asemenea, pe lista principalelor riscuri care îi îngrijorează pe români se află costurile de reparaţii (55%), factura la curent electric (54%) şi costurile de întreţinere (54%).

Analiştii precizează că, elementele care definesc mulţumirea faţă de locuinţa actuală sunt în strânsă legătură cu materialul de zidărie din care este construită în principal casa sau blocul.

Un alt aspect care trebuie luat în considerare este relaţia dintre materialul de zidărie al casei şi gradul de mulţumire faţă de facturile lunare la încălzire. 

Astfel, se observă un procent uşor mai mare în rândul respondenţilor a căror locuinţă are ca material principal de zidărie BCA-ul atunci când, raportându-ne la iarna trecută, evaluăm gradul de mulţumire vis-a-vis de valoarea medie a facturii lunare pentru încălzire.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie