Factoring: banca urgentează încasarea facturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Factoringul este o soluţie de finanţare pentru termenele lungi de plată şi creează companiilor un avantaj competitiv. După ce aţi emis o factură care desemnează o sumă ce urmează a fi

Factoringul este o soluţie de finanţare pentru termenele lungi de plată şi creează companiilor un avantaj competitiv.
După ce aţi emis o factură care desemnează o sumă ce urmează a fi încasată, aceasta poate constitui garanţie pentru un credit bancar. Prin el, furnizorul încasează practic o mare parte din banii care, altfel, erau blocaţi până la decontarea efectivă a facturii. Procedeul prin care banca vă împrumută în virtutea creanţelor pe care le daţi drept garanţie se numeşte factoring.
În România, doar diviziile specializate ale câtorva bănci practică factoringul în relaţia cu clienţii lor. Aşa că operatorii şi cunoscătorii acestei pieţe întrevăd aici un potenţial uriaş de dezvoltare. Unii afirmă chiar că piaţa va atinge miliardul de euro anul viitor şi va creşte până la 1,3 miliarde de euro în 2008. Statisticile arată că, pe ansamblul anului 2005, piaţa de factoring a crescut cu 31%, până la 550 milioane de euro. De altfel, în viitorul apropiat, urmează să intre pe piaţa românească operatori noi, între care se numără ING Commercial Finance şi chiar o companie specializată în asemenea operaţiuni. Este vorba despre Compania de Factoring, prima societate independentă şi membră a FCI (Factors Chain International), care are ca obiect de activitate finanţarea facturilor cu scadenţa la termen. Valentin Chirca, directorul general al companiei, ne-a declarat, ieri, că în sistemul de finanţare tip factoring "trebuie să existe minimum trei debitori; se analizează contractele încheiate între aceştia şi furnizor, iar dacă totul este în regulă, se finanţează maximum 80% din valoarea trecută pe facturi". Compania de Factoring IFN va asigura plata facturilor în lei pentru companii cu activitate pe piaţa autohtonă, dar şi finanţări în euro pentru exportatori. Aceasta este o societate mixtă, creată de Banca Transilvania şi Intermarket Bank Viena.
"Prin finanţarea imediată a facturilor cu plata la termen, lichidităţile companiei se îmbunătăţesc şi astfel apare posibilitatea creşterii cifrei de afaceri sau realizării de investiţii", conchide Valentin Chirca.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică