Fabrica de zahăr Luduș își va relua activitatea. Precizările unui cultivator din Transilvania

0
Publicat:

Fabrica de Zahăr din Luduş îşi va relua activitatea, iar fermierii din Mureş şi judeţele învecinate își vor putea relua culturile de sfeclă de zahăr în această toamnă şi în primăvara anului viitor.

Fabrica de zahăr din Luduș Foto msnews

"Datorită faptului că am semnat contractul de confidenţialitate nu putem vorbi prea multe. Treburile sunt pe un făgaş bun şi Fabrica din Luduş va fi repusă pe poziţie şi sperăm ca din toamna asta sau din primăvara anului 2023 cultivatorii de pe Luduş, Braşov, ştiu eu, Cluj, Sibiu să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr", a declarat pentru Agerpres Teodor Aflat, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din Transilvania.

Oferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.

Teodor Aflat a precizat că în acest an preţul la sfecla de zahăr este foarte bun şi că speră în continuare ca acest preţ să fie mult mai bun, în urma continuării activitiăţii fabricii din Luduş.

"Primul pas este făcut la înţelegerea pe care ne-am dorit-o. Din câte am înţeles eu, da, într-adevăr, e o premieră", a spus Teodor Aflat, care a adăugat că mulţi fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr îşi pierduseră deja speranţele cu privire la continuarea activităţii în fabrica de procesare de la Luduş.

Fermierul a mai arătat că în judeţele din centrul Transilvaniei sunt mai multe sute de cultivatori de sfeclă care depind de această fabrică, numai în în Sindicatul Cultivatorilor de Sfeclă de la Luduş fiind peste 300 de membri.

Tereos anunțase că va continua planul de lichidare

În urmă cu două săptămâni, Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informa că a fost anunţa de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri şi nu s-a găsit cumpărător. Ulterior, în presa centrală au apărut informaţii referitoare la reluarea negocierilor între patronatul francez şi un grup de fermieri cultivatori de sfeclă pentru preluarea de către aceştia a fabricii de la Luduş.

În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş - SC Tereos RO SA.

Mandatarea a avut loc în contextul deciziei anunţate de Grupul Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată de la Luduş, ce funcţionează de peste 60 de ani.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţa, la sfârşitul lunii mai, că a avut întâlniri cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş.

La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în faţa ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută, se arăta în comunicatul MADR din luna mai.

Potrivit informării MADR de la acel moment, ambele părţi agreaseră un calendar al preluării investiţiei, ţinând cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş.

Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie