Extragerile Loto sunt organizate corect. Cine va mai contesta acest lucru va fi dat în judecată de Loteria Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Loteria Română anunţă că a început un audit al extragerilor şi că îi va da în judecată pe cei care pun în discuţie corectitudinea jocurilor.

Loteria Română, companie de stat specializată în organizarea de jocuri de noroc, a demarat procedurile pentru auditarea sistemului prin care se realizează extragerea numerelor câştigătoare la jocurile organizate de companie.

Loteria îi avertizează pe cei care pun sub semnul îndoielii corectitudinea jocurilor că îi va da în judecată după finalizarea auditului, folosind rezultatele acestuia, a anunţat, luni, compania.

Este pentru prima dată când Loteria Română anunţă un audit al sistemului prin care se extrag numerele câştigătoare şi se decid premiile. Totuşi, compania nu a furnizat niciun fel de informaţii legate de modalitatea prin care va atribui contractul de audit şi de termenul în care acesta va fi realizat.

Totul a pornit de la extragerea cu doi câştigători

„Precizăm că Loteria Română a iniţiat o procedură în vederea auditării tehnice a întregului sistem cu care se efectuează tragerile loto şi, în baza rezultatelor acestei auditări, Consiliul de Administraţie al companiei a mandatat conducerea executivă să acţioneze în judecată toate persoanele care au făcut şi vor face afirmaţii neadevărate şi nefondate cu privire la modul de desfăşurare a tragerilor loto“, se menţionează într-un comunicat al Loteriei.

Loteria se referă la teoriile care circulă în spaţiul public referitoare la extragerea loto din 30 decembrie 2015. În urma acesteia, compania a anunţat că două bilete au fost declarate câştigătoare ale marelui premiu la cel mai popular joc - loto 6 din 49.

Ambele bilete au fost jucate la aceeaşi agenţie din oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit Loteriei, primul dintre biletele câştigătoare a fost jucat în 22 decembrie 2015, la ora 15.55, iar al doilea -  în 24 decembrie 2015, la ora 9.15. Până acum, doar al doilea câştigător s-a prezentat pentru a-şi ridica premiul, în data de 14 ianuarie, în timp ce primul câştigător rămâne necunoscut.

Pe lângă coincidenţa legată de agenţia la care s-au jucat, ambele bilete câştigătoare, au fost completate cu trei variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc, a menţionat Loteria.

Fiecare din cele două câştiguri de la tragerea Loto 6 din 49 din 30 decembrie 2015 este în valoare de 16,2 milioane de lei brut, din care rămân 12,2 milioane de lei net, după aplicarea impozitului de 25%.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!