Exporturile României în Germania au însumat 14,8 miliarde de euro anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AHK România anunţă cele mai recente cifre privind schimburile comerciale dintre România şi Germania pentru anul 2021, precizând că România a exportat mărfuri de 14,8 miliarde de euro, în timp ce importurile ţării noastre au însumat 18,3 miliarde de euro.

Importurile şi exporturile Germaniei cu România s-au ridicat anul trecut la 33 mld. EUR. Cu o creştere de 12,3% faţă de 2020, volumul schimburilor comerciale a depăşit chiar şi nivelul de dinaintea crizei. Astfel, importurile au ajuns la 14,8 mld. EUR (+8,7%), în timp ce exporturile către România au crescut la 18,3 mld. EUR (+15,4%). Germania rămâne pe locul 1 în clasamentul partenerilor comerciali ai României, iar România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Destatis. 

Din 2006, Germania este cel mai important partener comercial al României. „Să fii nr. 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România - ţara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investiţional de producţie într-o locaţie pentru inovare.

Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ. Acest lucru reiese clar şi din dezvoltarea structurii comerţului. În timp ce îmbrăcămintea şi textilele încă mai jucau un rol important în exporturile României către Germania în 2007, această grupă de produse devine din ce în ce mai puţin importantă începând cu 2017, în schimb sunt exportate mai multe bunuri din grupele de produse optică şi tehnologie medicală.

Dar acest lucru se poate vedea cel mai clar atunci când ne uităm la structura companiilor germane şi la activităţile lor comerciale. Din ce în ce mai multe companii germane înfiinţează centre de cercetare-dezvoltare în România. De asemenea România ca piaţă de desfacere a înregistrat o evoluţie foarte pozitivă.

Veniturile disponibile în creştere, investiţiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune ţara, precum şi investiţiile în creştere în parcurile de echipamente şi tehnologie ale companiilor naţionale fac din România o piaţă de desfacere atractivă pentru companiile germane", spune Sebastian Metz, Director general şi membru în Consiliul Director al AHK România. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos