Experţi: Nu sunt speranţe ca preţurile la încălzire şi gaze să mai scadă vreodată. Ce ar putea aduce noi scumpiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

„Nu sunt speranţe ca preţurile la încălzire şi gaze să mai scadă vreodată”, au declarat analiştii XTB pentru „Adevărul”, explicând care sunt măsurile care ar putea aduce noi scumpiri.

Potrivit acestora, redeschiderea economiilor la nivel global a determinat o cerere suplimentară de energie pe măsură ce activitatea economică a fost reluată după pandemie. 

În acelaşi timp, nivelul ofertei nu a reuşit să ţină pasul, investiţiile tot mai mici în capacităţi de producţie a combustibililor fosili fiind una dintre cauze. 

De asemenea, reţeaua largă de surse de energie regenerabilă a Europei a avut probleme, vitezele scăzute ale vântului reducând producţia în cea mai mare parte a anului.

„România a ajuns să importe cantităţi tot mai mari de gaze naturale pentru a-şi acoperi consumul intern, în ultimele două luni de vară, iulie şi august, ponderea gazului rusesc a depăşit 40% din consum, în timp ce în septembrie a fost de 30% din consum”, a explicat, în exclusivitate pentru „Adevărul”, Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe bursele internaţionale. 

În plus, ţara noastră este legată de un singur furnizor extern de gaze, Gazprom, în timp ce vecinii de la sud, Bulgaria, beneficiază şi de importuri de gaze din Azerbaidjan. Această tendinţă apare pe fondul unei scăderi a producţiei interne tocmai într-o perioadă atât de dificilă. OMV Petrom a anunţat o scădere a volumelor extrase cu 10% în primele nouă luni ale anului. 

Este probabil ca situaţia din prezent să continue şi este posibil să nu se încheie odată cu sfârşitul iernii. Odată cu venirea primăverii, va fi esenţial nivelul stocurilor la momentul respectiv, întrucât acesta va determina cât de ample vor fi efectele asupra preţurilor bunurilor de consum şi pentru cât timp se vor resimţi acestea. 

Cauzele care au împins preţurile în sus în Europa sunt multiple, mai arată Radu Puiu de la XTB.

Tensiunile geopolitice cu Rusia ar putea afecta aprovizionarea cu gaz, creşterea preţului certificatelor pentru emisii de CO2 (care se îndreaptă spre 100 de euro pe tonă), producţia insuficientă de energie eoliană şi vremea mai rece decât de obicei pentru această perioadă a anului se numără printre cauzele principale.

Preţurile energiei electrice europene au atins un maxim record deoarece deficitul de gaz natural a redus activitatea reţelelor electrice, care se confruntă deja cu întreruperi ale centralelor nucleare şi cu temperaturi foarte scăzute.

În Germania, preţul la energie a crescut la 269 de euro pe megawatt oră. Pentru a înrăutăţi lucrurile, autorităţile au anunţat închiderea a aproape 50% din capacitatea sa nucleară înainte de sfârşitul anului. 

Această veste a accentuat criza privind aprovizionarea după ce Electricite de France a declarat săptămâna trecută că opreşte patru reactoare pentru lucrări neplanificate. 

Toate aceste măsuri forţează Europa să se bazeze mai mult pe gaz, dar transporturile din Rusia printr-o conductă cheie şi-au inversat direcţia, gazul îndreptându-se în schimb spre est, spre Polonia, spune analistul XTB România.

Nivelurile stocurilor de gaze din Europa ar putea atinge minime record până la sfârşitul sezonului de încălzire de iarnă, din cauza unui val de temperaturi reci venit mai devreme şi a fluxurilor reduse de materie primă venită din Rusia. 

Conform datelor Gas Infrastructure Europe, capacităţile de depozitare din ţările europene şi Marea Britanie erau pline în proporţie de 75% la începutul sezonului, în octombrie, şi au scăzut până la aproximativ 63% la începutul lunii decembrie.

Pe de altă parte, Rusia îşi limitează livrările de gaze spre Europa pentru a împinge în sus preţul energiei în plină iarnă şi a pune presiune pentru deschiderea gazoductului Nord Stream 2, explică analistul XTB România. 

Chiar dacă lucrările de construcţie ale acestei conducte s-au finalizat, o decizie din partea Autorităţii de reglementare în energie din Germania cu privire la autorizarea proiectului Nord Stream 2 nu este aşteptată să vină înainte de jumătatea anului 2022. 

În plus, pe 12 decembrie, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat că gazoductul Nord Stream 2 nu poate primi aprobare în forma sa actuală deoarece nu respecta legislaţia UE.

Rezolvarea acestor situaţii punctuale chiar şi o înţelegere cu Rusia, nu vor aduce preţul energiei la nivelul anterior. 

Guvernele vor trebui să recupereze o parte din fondurile pe care le-au utilizat pentru susţinerea economiei în perioada de criză, în timp ce o parte dintre capitalul european primit sub forma Programelor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă va trebui rambursat cu dobândă. 

Fondul Next Generation EU, care va alimenta aceste programe, este format din două părţi aproape egale – granturi (împrumuturi nerambursabile) şi împrumuturi rambursabile, cu toate dobânzile aferente. 

Cum îşi poate recupera guvernul european sumele oferite sub formă de granturi? Radu Puiu de la XTB România spune că nu există decât o singură soluţie: prin introducerea a noi taxe, iar o sursă principală va fi ”schema de comercializare a emisiilor” de carbon, care va duce la o creştere a preţului energiei. 

Mai multe pentru tine:
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Trump glumește despre o „fuziune” între SUA și Canada într-o conferință cu premierul Mark Carney: „Nu acolo voiam să ajung”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar