Execuţia bugetară: gaura la buget se adânceşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Execuţia bugetară pe primele şapte luni ale acestui an ilustrează un tablou dezolant. Veniturile cresc, însă cheltuielile cresc mai rapid. Se majorează sumele date pe salarii şi pensii, în timp ce încasările din accize şi TVA scad, în ciuda faptului că avem un motor al consumului turat la maximum.

În sens pozitiv, se majorează numai încasările din contribuţii sociale şi impozit pe salarii şi venit, dar asta numai datorită creşterilor salariale, ceea ce înseamnă că statul ia bani dintr-un buzunar şi îi mută în celălalt. Pe de altă parte, investiţiile sunt la pământ. 

Aşa arată, pe scurt tabloul bugetar după primele şapte luni ale acestui an. Şapte luni în care veniturile au crescut la puţin peste 141 miliarde lei, iar cheltuielile s-au majorat la peste 146 miliarde lei. Ceea ce ne lasă cu o gaură, adică un deficit bugetar, de 5,1 miliarde lei. De trei ori mai mare decât anul trecut, în aceeaşi perioadă, când în perioada ianuarie-iulie 2016 gaura era de numai 1,7 miliarde lei. Raportat la produsul intern brut (PIB), deficitul a ajuns în aceste şapte luni scurse din an la 0,63% faţă de 0,23% anul trecut.

Echilibru fragil                            

Execuţia bugetară pe primele şapte luni ale acestui an conturează un echilibru fragil: încasările scad, cheltuielile cu salariile şi pensiile cresc, investiţiile lipsesc.

Punctul slab al administrării statului se vede la veniturile încasate din TVA, care au scăzut cu 4,5% în primele şapte luni. Ceea ce înseamnă că, deşi consumul populaţiei se măreşte semnificativ, fiind principalul motor al economiei, statul nu reuşeşte să strângă aceşti bani. Nici la încasările din accize nu stăm prea bine, ele micşorându-se cu 5,8%.

În schimb, cele mai mari sume din veniturile statului au mers în primele şapte luni către cheltuielile de personal şi asistenţa socială, adică salarii şi pensii. Majorările succesive de lefuri şi ale punctului de pensie din acest an au făcut ca statul să scoată din buzunar, în această perioadă, cu 20%, respectiv cu 10% mai mult decât anul trecut pentru a le plăti. În total, cu 11,6 miliarde lei în plus.

Pe de altă parte, cheltuielile pentru investiţii sunt la pământ. Doar 8,4 miliarde lei a investit statul în primele şapte lui, respectiv 1% din PIB, deşi în proiectul de buget sunt menţionate investiţii totale, pentru anul 2017, de 34,4 miliarde de lei, adică 4,2% din PIB.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală