Excedentul bugetar la 10 luni a crescut uşor faţă de cel consemnat în primele 9 luni din 2014, ajungând la 0,29% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Execuţia bugetară s-a încheiat la 31 octombrie pentru a doua lună consecutiv cu excedent, care a urcat de la 0,06% din PIB în septembrie la 0,29% din PIB, în condiţiile creşterii veniturilor şi reducerii cheltuielilor pentru investiţii faţă de primele zece luni din 2013.

Guvernul are ca ţintă pentru sfârşitul acestui an un deficit bugetar de cel mult 2,2% din PIB.

VENITURI

Potrivit Ministerului Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 177,5 miliarde de lei, au fost cu 6,5% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi reprezintă 26,3% din PIB.

Datele Ministerului Finanţelor arată că au crescut încasările din contribuţiile de asigurări sociale (+2,78 miliarde de lei), accize (+2,29 miliarde de lei), impozite şi taxe pe proprietate (+1,76 miliarde de lei), impozitul pe profit (1,23 miliarde de lei), impozitul pe salarii (+473 milioane de lei) şi TVA (+271 milioane de lei).

Veniturile din taxe pe utilizarea bunurilor s-au redus cu 41,6%, după ce anul trecut au fost încasate taxe de licenţă de două miliarde de lei pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri la impozite şi taxe pe proprietate (+4,2%), taxe pe utilizarea bunurilor (+2,5%) şi venituri nefiscale (+1,1%).

Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 6,8 miliarde de lei, cu 900 de milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

CHELTUIELILE

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 175,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 0,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar s-au redus în termeni reali cu 1,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile totale au reprezentat 26% din PIB

Cheltuielile de personal au crescut cu 4%, ca urmare a majorării salariului minim brut la 850 de lei de la 1 ianuarie şi la 900 de lei de la 1 iulie, precum şi a plăţii drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Chuielile pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile se menţin sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent (-8,1%).

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 20,3 miliarde lei, respectiv de 3,1% din PIB, faţă de 22,6 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Procentual, scăderea investiţiilor a fost de 13,4% în primele 10 luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar în termeni nominali – de 1,6 miliarde de lei (-1,6% din PIB).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima