Europa de Est este afectată de cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recoltele din România şi alte state vecine sunt grav afectate de secetă FOTO Mihai Alexandru

Seceta care pârjoleşte statele din estul Uniunii Europene devastează recoltele şi agravează ceea ce se aşteaptă a fi cea mai gravă recesiune economică pe care o va traversa regiunea de la căderea comunismului, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

În unele părţi din România şi Polonia aceasta este cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani, în Cehia este cea mai gravă din ultimii 500 de ani. Această secetă a dat naştere la semne de întrebare cu privire la asigurarea securităţii alimentare într-o regiune cu amintiri dureroase cu privire la lipsuri alimentare în regimurile totalitare, după problemele recente cu asigurarea medicamentelor şi echipamentelor medicale de protecţie împotriva coronavirusului.

„Acesta va deveni un subiect important. Coronavirusul a arătat că suntem dependenţi de China, în termeni de ajutoare medicale, însă asta este chiar mai grav. Poţi să începi să îţi produci singuri echipamentele medicale dar nimeni nu poate produce instantaneu alimente dacă este o urgenţă”, spune Martin Pycha, preşedintele Asociaţiei Agricole din Cehia.

În România, oamenii au golit rafturile magazinelor de produse alimentare atunci când Guvernul a introdus carantina. Apoi a venit seceta iar cel de-al doilea exportator de grâu din UE a prognozat că recolta de grâu ar putea coborî la jumătate faţă de o medie de nouă milioane de tone pe an. Acest lucru a determinat Guvernul de la Bucureşti să interzică exportul de grâu spre alte destinaţii decât UE, ceea ce a provocat o undă de şoc pe pieţele globale şi critici din partea Comisiei Europene. O săptămână mai târziu Bucureştiul a renunţat la interdicţie. Cu toate acestea, impactul dublu venit din partea virusului şi secetei a adus din nou agricultura în centrul politicii europene.

Statele UE din Est au evitat numărul mare de decese din cauza Covid-19 graţie introducerii rapide a carantinei, astfel ca preşedintele Cehiei, Milos Zeman, să declare că seceta este o problemă mai gravă coronavirusului. Preşedintele Cehiei a cerut Guvernului condus de premierul Andrej Babis să construiască mai multe rezervoare pentru apă.

În Polonia, ţară cu peste două milioane de fermieri, recolta de cereale ar urma să scadă cu peste 8% în acest an, potrivit Institutului pentru Agricultură şi Alimentaţie de la Varşovia. Această situaţie a determinat autorităţile poloneze să ceară ca o parte mai mare din bugetul UE pentru 2021-2027 să fie alocată fermierilor, o propunere care se va lovi de obstacole având în vedere că agricultura este deja cel mai mare beneficiar al bugetului european.

„Am trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi liderilor statelor membre în care susţin creşterea cheltuielilor pentru Politica Agricolă Comună în următorii şapte ani. Ar trebui să sprijinim producţia de alimente şi agricultura locală şi ecologică”, a declarat săptămâna trecută premierul polonez, Mateusz Morawiecki. De asemenea, Guvernul Morawiecki a cerut Consiliului Concurenţei din Polonia să analizeze creşterea preţului alimentelor, care ar urma să se majoreze cu 15% în acest an. Acesta este un motiv de îngrijorare în ţările emergente din Europa, unde oamenii sunt forţaţi să cheltuie o parte mai mare din veniturile lor pentru alimente decât în Vestul mai bogat.

În România, în condiţiile în care randamentele culturilor de cereale sunt aşteptate să fie afectate de secetă, există în continuare un potenţial real pentru reintroducerea interdicţiilor la export. „Vom lua noi măsuri pentru a ne asigură că avem stocuri suficiente. Monitorizăm situaţia şi suntem gata să intrzicem din nou exporturile dacă vom considera că siguranţa alimentară este în pericol”, a avertizat săptămâna trecută ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”